Aproape 3.000 de angajaţi din administraţia Publică vor protesta miercuri în faţa Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 3.000 de angajaţi din administraţia publică locală vor participa, miercuri, la un miting de protest în Piaţa Victoriei. Aşa au anunţat, marţi, liderii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) care au precizat că, în curând, ar putea fi declanşată o grevă generală pe termen nelimitat.

Mitingul FNSA va începe la ora 10.00, la această acţiune de protest fiind aşteptaţi sindicalişti din aproape toate judeţele ţării.

Revendicările funcţionarilor din administraţia publică locală vizează reglementarea şi liberalizarea acordării, din 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, precum şi creşteri salariale pentru salariaţii din administraţia publică locală sau aplicarea, din acest an, a Legii 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

„Mitingul de mâine este un alt pas după greva de avertisment şi greva generală de o zi. După părerea mea, va urma şi pregătirea pentru greva generală pe perioadă nedeterminată. Spun asta pentru că, ştiind ce se întâmplă la nivel guvernamental, ştiu că nu vor da curs revendicărilor, care oricum sunt de prea mult bun simţ şi care sunt doar două”, a declarat vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa”, Liviu Apostoiu, citat de Mediafax.

Prim-vicepreşedintele FNSA, Gheorghe Morar, a precizat că la acţiunea de protest de miercuri vor participa funcţionari publici din primării, consilii judeţene şi din instituţii subordonate acestora.

„Nu am cerut venituri exorbitante, ci doar să avem asigurată ziua de mâine. De la 1 iulie, aşa cum ştiţi, salariul minim pe economie va fi majorat, ceea ce înseamnă că 63 la sută dintre angajaţii din administraţia publică locală vor fi remuneraţi cu salariul minim pe economie. Este o stare inacceptabilă, pentru că vom ajunge ca trei sferturi din angajaţii din primării să fie la limita subzistenţei”, a precizat Gheorghe Morar.

Liderii sindicali ameninţă cu grevă generală

Liderii sindicali au spus că în cazul în care după această acţiune de protest Guvernul României va adopta „aceeaşi atitudine sfidătoare" faţă de problemele salariaţilor, FNSA va demara procedura pentru organizarea următoarei acţiuni de protest stabilită, respectiv greva generală pe termen nelimitat în administraţia publică locală.

Potrivit acestora, la acţiunea de strângere de semnături pentru declanşarea grevei generale ar urma să participe şi alte federaţii din acest sector de activitate, existând deja un protocol încheiat în acest sens.

FNSA a declanşat, în luna ianuarie, conflictul colectiv de muncă, a înştiinţat Guvernul despre acest lucru, iar în luna februarie a organizat o grevă de avertisment, care a presupus întreruperea programului de lucru timp de o jumătate de oră în primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora.

De asemenea, peste 32.000 de funcţionari din administraţia publică locală, din 36 de judeţe, au făcut, în 30 aprilie, grevă generală de o zi, ei solicitând creşteri salariale de 10 la sută şi acordarea tichetelor de masă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple