Aproape 2.600 de şoferi au rămas fără permise, 338 pentru că au condus cu viteză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 2.600 de şoferi au rămas fără permise în ultima săptămână, dintre care 338 pentru că au condus cu viteză şi 441 pentru că s-au urcat băuţi la volan, iar alţi peste 12.000 au fost sancţionaţi tot pentru viteză.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a declarat, sâmbătă, că în ultima săptămână, de la începutul acţiunii naţionale ”Sărbători de Iarnă în siguranţă”, poliţiştii, jandarmii şi pompieri au desfăşurat aproximativ 36.600 de intervenţii la evenimente, în medie aproape 2.000 de intervenţii pe zi.

Poliţiştii de la Rutieră prezenţi pe drumurile naţionale în ultima săptămână au reţinut 2.563 de permise de conducere, dintre care 388 pentru depăşirea regimului de viteză şi 441 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, au fost retrase 1.159 de certificate de înmatriculare. 

Totodată, poliţiştii au constatat peste 800 de infracţiuni la regimul circulaţiilor pe drumurile publice şi au aplicat aproape 50.000 de sancţiuni, dintre care 12.137 pentru depăşirea vitezei legale, 332 pentru consum de băuturi alcoolice şi cinci unor şoferi care nu şi-au echipat maşinile cu anvelope de iarnă. Alte nouă sancţiuni contravenţionale au fost date administratorilor de drumuri, pentru neîndeplinirea obligaţiilor legale.

În perioada 6-12 decembrie, 27.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au acţionat zilnic pentru asigurarea ordinii publice. Poliţiştii au intervenit la peste 14.400 de evenimente şi au constatat 3.420 de

infracţiuni, fiind date, la nivel naţional, amenzi de peste 17 milioane de lei şi confiscate bunuri de peste un milion de lei. Peste 2.500 de misiuni au fost realizate în comun cu poliţişti de frontieră, jandarmi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, ANAF, Garda de mediu, Agenţia Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Registrul Auto Român, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi cu alte instituţii cu atribuţii de control şi verificare.

Conform purtătorului de cuvânt al MAI, doar în cursul zilei de joi, au avut loc 205 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi 27 de judeţe, fiind vizate persoane şi societăţi comerciale într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciul evaluat la peste şase milioane de lei.

În urma controalelor şi a verificărilor din ultima săptămână au fost depistate 142 de infracţiuni de evaziune fiscală, de peste trei ori mai multe decât în săptămâna precedentă. Astfel, pentru comercializarea ilicită a produselor alimentare s-au aplicat amenzi de peste 1,2 milioane de lei, iar valoarea produselor confiscate depăşeşte un milion de lei, a mai precizat Monica Dajbog.

Aceasta a subliniat şi că a crescut semnificativ numărul de acţiuni, controale şi percheziţii pentru verificarea legalităţii activităţilor de import şi comercializare a produselor alimentare şi au fost constatate cazuri în care unii comercianţi au oferit spre vânzare produse alimentare alterate.

În ultima săptămână au fost confiscate peste 500.000 de articole pirotehnice, în judeţele Cluj, Ilfov şi Suceava, în urma unei acţiuni în domeniul utilizării şi deţinerii de materiale pirotehnice şi cu privire la legalitatea desfăşurării actelor de comerţ cu astfel de produse. De asemenea, acţiunile de acest gen vor fi organizate în toate judeţele ţării.

În ceea ce priveşte încălcarea regimului silvic au fost constatate 127 de infracţiuni şi s-au aplicat 545 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 588.000 de lei. De asemenea, au fost confiscaţi pomi de Crăciun în valoare de aproape 500.000 de lei, a precizat Monica Dajbog.

Purtătorul de cuvânt al MAI a mai arătat că jandarmii au fost prezenţi pentru menţinerea ordinii publice la 650 de evenimente cu un număr mare de persoane, inclusiv în târguri speciale de Crăciun.

Aproape 12.300 de intervenţii au fost pentru situaţii de urgenţă, dintre care 5.636 ale echipajelor SMURD, 341 pentru stingerea incendiilor şi 29 pentru descarcerare. În urma invervenţiilor, 5.554 de persoane au fost asistate şi 81 salvate de către echipajele pentru situaţii de urgenţă.

Cu aeronave ale Inspectoratului General de Aviaţie au fost transportaţi de urgenţă la spitale 21 de pacienţi.

Pompierii au făcut, în ultima 1.179 de controale, în urma cărora au găsit 188 de obiective economice care nu deţineau autorizaţie de securitate la incendiu. Pentru neregulile găsite, pompierii au dat 2.700 de amenzi în valoare de aproape 4,5 milioane de lei, iar pentru şase obiective economice s-a dispus suspendarea funcţionării.

Totodată, poliţiştii de frontieră au depistat şi reţinut 20 de persoane care erau semnalate ca fiind urmărite general pentru săvârşirea unor infracţiuni în ţară sau în străinătate.

În ultima săptămână aproape 850.000 de persoane au tranzitat punctele de trecere a frontierei.

Având în vedere că se apropie vacanţa de iarnă şi multe persoane plănuiesc să îşi petreacă sărbătorile în afara ţării, reprezentanţii MAI recomandă cetăţenilor să verifice valabilitatea documentelor de identitate şi, atunci când este cazul, să facă din timp demersurile de reînnoire a acestora, luând în calcul termenele necesare pentru emiterea unui astfel de document şi atrag atenţia că legea prevede o serie de condiţii speciale pentru călătoria minorilor în străinătate.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie