Apelurile telefonice din străinătate care folosesc identități false vor fi blocate de astăzi, dar pericolul nu dispare complet

0
Publicat:

Utilizatorii din România vor fi mai protejați în fața apelurilor înșelătoare făcute în numele unor instituții publice, bănci sau companii începând de luni, 7 iulie 2025. Măsura a fost anunțată de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) și vizează limitarea fenomenului de „CLI Spoofing” – falsificarea numărului afișat la primirea unui apel.

ANCOM avertizează că fraudele nu vor fi eliminate complet. FOTO: arhivă

Potrivit ANCOM, operatorii de comunicații electronice vor bloca apelurile inițiate din afara României, care afișează în mod fals numere naționale de telefonie fixă sau mobilă. Sunt vizate și apelurile care utilizează numere incorecte sau incomplet configurate, pentru a părea că provin din țară.

Măsura a fost luată în urma unei analize tehnice și juridice realizate în colaborare cu furnizorii de servicii telecom și cu reprezentanții Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR.

Se urmărește reducerea semnificativă a apelurilor frauduloase, inclusiv în cazurile în care datele de contact ale utilizatorilor au fost obținute prin metode moderne, cum ar fi deepfake-uri generate cu inteligență artificială.

Pericolul nu dispare complet

Autoritatea avertizează că, deși măsura va limita considerabil frecvența apelurilor înșelătoare, fraudele nu pot fi eliminate complet. Utilizatorii sunt sfătuiți să rămână vigilenți și să urmeze câteva recomandări de bază:

- Verificați întotdeauna identitatea apelantului, mai ales dacă vi se cere să furnizați informații personale;

- Nu oferiți date personale sau bancare prin telefon (CNP, coduri PIN, parole, numere de card etc.);

- Mențineți telefonul și aplicațiile actualizate, pentru a beneficia de cele mai noi funcții de securitate;

- Raportați autorităților orice apel suspect sau tentativă de fraudă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată