Antena 3 târăşte Senatul şi Curtea de Conturi în lupta sa contra Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Gâdea nu ştie la cine să mai apeleze ca să-şi salveze şeful

Prezentatorul TV Mihai Gâdea, director general al postului Antena 3, controlat de familia Voiculescu, i-a trimis o scrisoare preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în care prezintă cazul „Voiculescu - ICA“  ca fiind un abuz al justiţiei împotriva şefului său şi îi cere acestuia să sesizeze Curtea de Conturi a României pentru a verifica dacă privatizarea Institutului pentru Cercetări Alimentare a fost realizată în mod legal.

Demersul lui Mihai Gâdea, scris în numele „echipei de jurnalişti a Antena 3“, pare mai degrabă o înfierare a justiţiei, în prim plan aflându-se Direcţia Naţională Anticorupţie şi şefa acestei instituţii, Laura Codruţa Kovesi. Declaraţiile lui Kovesi, care spune că va urmări confiscările din acest dosar, sunt redate în actul trimis lui Călin Popescu Tăriceanu. Documentul a fost publicat de site-ul stiripesurse.ro

Salvarea lui Voiculescu şi a sediului Antenei 3

Mihai Gâdea abordează în scrisoarea către preşedintele Senatului şi problema sediului Antena 3, clădire confiscată prin sentinţa Curţii de Apel Bucureşti în dosarul „Voiculescu - ICA“. „Socotim deplin abuzivă măsura luată de instanţă prin care se confiscă imobilul în care se află sediul redacţiei Antena 3, studiourile şi facilităţile tehnice de emise, cu toate că postul de televiziune nu a avut nicio legătură cu faptele sau presupusele faptele“, scrie Gâdea. Mâna dreaptă a lui Voiculescu omite, însă, să spună că sediul Antena 3 aparţine oficial Institutului de Cercetări Alimentare şi a fost sechestrat în vederea aplicării procedurii de confiscare specială. Antena 3 este doar un chiriaş în acest imobil.

Spre finalul scrisorii, Mihai Gâdea ajunge şi la chestiunea condamnării lui Dan Voiculescu, cel care controlează televiziunea Antena 3. „Ne adresăm dumneavoastră cu solicitarea de a sesiza Curţii de Conturi în scopul exercitării atribuţiilor de control al legalităţii asupra măsurilor şi procedurilor de privatizare ICA. Avem dreptul, noi jurnaliştii Antena 3 şi opinia publică, la o informare corectă cu privire la acest aspect nelămurit încă care afectează direct funcţionarea unei instituţii de presă ocrotită prin prevederi constituţionale“, îi mai scrie Gâdea lui Tăriceanu.

De fapt, chestiunea privatizării ICA a fost lămurită printr-o sentintinţă definitivă a Curţii de Apel Bucureşti, care i-a condamnat pe toţi cei care au fost implicaţi în acest caz. În plus, a dispus şi confiscarea mai multor sume de bani şi mai multe imobile pentru a acoperi prejudiciul constatat de magistraţi, de peste 60 de milioane de euro.

Tăriceanu nu ştie despre ce e vorba, dar a dat-o în lucru

Scrisoarea lui Gâdea a fost înregistrată la Senat pe 18 august 2014, la zece zile după ce a fost condamnat Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare. Tăriceanu a parcurs conţinutul scrisorii şi a trimis-o, printr-o rezoluţie, la Biroul Permanent al Senatului, punându-şi semnătura pe hârtia lui Gâdea.

“Nu am fost astăzi prezent la întâlnirea colegilor mei, de aceea nu ştiu exact despre ce este vorba. Pot doar să vă spun că această scrisoare va fi trimisă către Curtea de Conturi pentru un punct de vedere”, a spus Călin Popescu Tăriceanu. Chiar şi fără să ştie despre ce e vorba, Tăriceanu a pus pe scrisoarea lui Gâdea rezoluţia de trimitere către Biroul Permanent al Senatului, pe care a şi semnat-o.

Când se motivează decizia?

Conform noului Cod de Procedură Penală, motivarea sentinţei de condamnare în dosarul ICA trebuia să fie redactată până pe 8 septembrie, adică în 30 de zile de la pronunţare. La solicitarea „Adevărul”, Curtea de Apel Bucureşti ne-a informat că motivarea încă nu a fost redactată.
 

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete