ANP are un nou șef. Sinidicaliștii laudă decizia ministrului Justiției: „Război declarat corupției și haosului din sistemul penitenciar”

0
Publicat:

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) salută decizia ministrului justiției, Radu Marinescu, de a înlocui conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), în fruntea căreia s-a aflat până de curând chestorul de poliție penitenciară Dan Halchin, „un personaj profund contestat, acuzat de corupție, abuzuri și risipirea fondurilor publice”.

Geo Bogdan Burcu, noul șef al ANPC FOTO: FB

Noul director general al ANP este comisarul șef de poliție penitenciară Geo Bogdan Burcu, fost director al Penitenciarului Rahova, numit într-un context instituțional tensionat, marcat de ani de disfuncționalități, lipsă de transparență și decizii manageriale haotice și abuzive. Numirea survine în urma unei acțiuni ferme din partea Ministerului Justiției, care, ca reacție la numeroasele sesizări formulate de organizații sindicale și de polițiști de penitenciare din toate palierele ierarhice, a dispus trimiterea Corpului de control în cadrul ANP”, anunță FSANP.

Potrivit sindicaliștilor, timp de peste două luni și jumătate, „echipa de inspectori a documentat o serie alarmantă de nereguli și posibile fapte de natură penală, produse în poliția penitenciară, inclusiv campanii electorale în penitenciare pentru candidatul Călin Georgescu”.

„Controlul a scos în evidență manipularea cifrelor privind capacitățile de cazare, mutări ilegale de deținuți, inaugurarea unor spații de cazare neautorizate, fără avize de funcționare (inclusiv avize PSI), și relocarea deținuților în condiții care au pus în pericol viața acestora și siguranța polițiștilor de penitenciare. Ulterior, o parte dintre aceste spații au fost evacuate ca urmare a intervenției Ministerului Justiției (ex. Penitenciarul Târgșor)”, susține FSANP.

 Federația solicită ministrului justiției și noului director general al ANP „să schimbe așa-zișii <șefi de vitrină>, care evită orice decizie autonomă de frică să nu greșească și care pasează întreaga responsabilitate către subalterni”.

„Salutăm curajul ministrului Radu Marinescu de a declara război corupției, abuzurilor, incompetenței manageriale și îi solicităm să mențină direcția de reformă și reconstrucție a sistemului penitenciar ajuns la limita deprofesionalizării”, au mai transmis sindicaliștii.

Noua echipă de conducere a ANP trebuie să maximizeze funcția socială a penitenciarelor, să transparentizeze actul managerial, să eficientizeze cheltuirea fondurilor publice și, nu în ultimul rând, să debirocratizeze un sistem sufocat de hârtii și de decizii „din pix”.

Fără măsuri concrete de reabilitare și reintegrare a deținuților, România riscă să devină un „stat penitenciar”, unde se pompează sute de milioane de euro în construirea de noi pușcării, fără o viziune pe termen lung. „Vrem școli și spitale, nu pușcării!”

FSANP apreciază faptul că, sub conducerea ministrului Radu Marinescu, Ministerul Justiției (MJ) a dat dovadă de „transparență, fermitate și deschidere la dialog, atitudine pe care ne-o dorim păstrată inclusiv după formarea noului guvern”.

„Având în vedere declarațiile președintelui ales, Nicușor Dan, cu privire la consolidarea instituțiilor statului, Federația își exprimă disponibilitatea de a contribui activ la acest efort de reformă reală și sustenabilă a uneia dintre cele mai importante instituții de forță ale statului: polița penitenciară”, a concluzionat FSANP.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie