Angajaţii Gărzii de Mediu declanşează grevă generală pe termen nelimitat, indignaţi de inechităţile salariale din domeniul protecţiei mediului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Gărzii de Mediu din toată ţara declanşează, miercuri, de la ora 8.00, grevă generală pe termen nelimitat, indignaţi de inechităţile salariale din domeniul protecţiei mediului, în condiţiile în care salariile lor au rămas la nivelul din 2009.

Pe timpul grevei, comisarii de mediu vor rămâne în birouri, astfel că nu vor desfăşura activităţi cu publicul, şi nici nu vor face controale. În măsura în care vremea le va permite, angajaţii vor protesta şi în faţa instituţiilor, potrivit liderilor sindicali.

Valentin Neagoe, preşedintele Sindicatului Naţional al Gărzii de Mediu, a declarat pentru News.ro că angajaţii din întreaga ţară declanşează, miercuri dimineaţă, la ora 8.00, grevă generală pe termen nelimitat, nemulţumiţi că au cele mai mici salarii din doneiul protecţiei mediului.

"Inechităţile salariale sunt atât comparativ cu angajaţii din Ministerul Mediului, cât şi cu angajaţii altor autorităţi de control, cum este cazul comisarilor Gărzii Forestiere. Spre exemplu,. salariul mediu net al unui comisar de mediu este de 1.500 de lei, în timp ce cel al unui comisar al Gărzii Forestiere este de 4.000 de lei", a declarat pentru News.ro Valentin Neagoe.

Sursa citată a precizat că angajaţii vor veni la serviciu, dar vor sta în birouri fără să desfăşoare activităţi de control sau de relaţii cu publicul.

Liderul sindical a precizat că, în măsura în care vremea le va permite, angajaţii vor protesta şi în faţa institutţiilor unde îşi desfăşoară activitatea pentru a atrage atenţia asupra acestor inechităţi salariale.

Potrivit unui comunicat de presă al sindicaliştilor din cadrul Gărzii de Mediu, "este de neînţeles discrepanţa între importanţa care se acordă la nivel global problemelor legate de protecţia mediului şi modul în care sunt trataţi în România cei care veghează la păstrarea unui mediu sănătos".

"Cu toate că protecţia mediului este un domeniu de importanţă strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc şi o prioritate conform Strategiei Naţionale de Apărare a ţării, angajaţii Gărzii Naţionale de Mediu nu au mai beneficiat de o creştere salarială din anul 2009, fiind remuneraţi în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar", se precizează în comunicatul citat.

Conform aceleiaşi surse, pe întreaga perioadă a grevei generale nu se vor desfăşura activităţile specifice Gărzii Naţionale de Mediu şi nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat din ţară. "Ne cerem scuze cetăţenilor pentru această disfuncţionalitate", se mai arată în comunicat.

”Intrăm în grevă, aşa cum se va întâmpla în toată ţara. Vom rămâne în birouri, dar orice agent comercial care va avea treabă la noi va veni degeaba, pentru că vom bloca întreaga activitate. Nu vom lucra cu publicul, nu vom face controale. Vom rămâne în grevă generală până când liderul nostru de sindicat de la Bucureşti va fi chemat la discuţii. Ultima majorare de salariu în sistem a fost în 2008, iar din 2009 nu am primit un leu în plus. Faptul că vom fi în grevă îi va afecta pe cei care derulează proiecte pe fonduri europene, oamenii vor fi amânaţi, dar trebuie să ne înţeleagă în ce situaţie ne aflăm”, a declarat pentru News.ro liderul de sindicat al Gărzii de Mediu Vrancea, Corina Albu.

În judeţul Vrancea sunt 11 angajaţi, inclusiv comisarul şef.

Şi angajaţii Gărzii de Mediu Buzău au anunţat că se vor afla miercuri în grevă generală. Comisarii de mediu cer alinierea salariilor personalului Gărzii Naţionale de Mediu la nivelul salariilor colegilor din instituţiile cu atribuţii similare, dar şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

Greva generală vine după un protest spontan al comisarilor de mediu, care a avut loc în 26 aprilie. Atunci, angajaţii Gărzii de Mediu Vrancea au întrerupt programul de lucru pentru două ore, în timp ce comisarii de la Buzău, care se aflau în instituţie, au închis uşa de acces pe durata protestului.

Sindicaliştii spun că de la acţiunea de luna trecută guvernanţii nu şi-ar fi manifestat dorinţa de a soluţiona problemele existente în sistem, ceea ce i-a determinat pe comisarii de mediu la un protest radical, şi anume greva generală.

Potrivit sindicaliştilor, protestul se va încheia atunci când angajaţii Gărzii de Mediu vor avea semnale de la guvernanţi că revendicările lor sunt luate în seamă.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă