Amintirile dureroase ale lui Sergiu Nicolaescu: tatăl său l-a turnat la Securitate. „Vezi ce ai făcut, tată? Vezi unde ai ajuns?”

„Visul meu nu sunt filmele poliţiste sau de aventuri, ci filmele de artă", le povestea Sergiu Nicolaescu reporterilor „Adevărul", într-unul dintre multele interviuri pe tema Revoluţiei. Dar Sergiu Nicolaescu divaga mereu de la discuţiile despre 1989. Se ducea mereu spre filme.

Primul lui film a fost, într-adevăr, unul de artă, „Memoria trandafirului", un film de 8 minute, făcut din resturile de peliculă ale altor regizori. Avea 33 de ani. „Memoria trandafirului, da. Un film fără vorbe, fără nimic. Era o melodie, era o dramă puternică. Despre ce trăiesc trandafirii în timpul unei dimineţi. Pe baza unei poezii scrise de un poet francez pentru o fată moartă la 14 ani. Viaţa ei a fost ceea ce trăiesc trandafirii în timpul unei dimineţi. Frumoasă poezie!", îşi amintea Sergiu Nicolaescu în 2010. Pentru acest film a fost chemat la festivaulul de la Cannes în 1963.

„Am luat motocicleta, m-am dus la mama acasă – locuiam diferit de mama – şi i-am spus «Mamă, plec în Franţa. Şi rămân!». Ea a zis: «bine, băiatule, rămâi şi dacă ţi-o fi ţie bine, ne chemi şi pe noi»". Dar n-a rămas. Cu banii primiţi de la francezi pentru „Memoria trandafirului", 20.000 de dolari, a mers la Galeriile Lafayette, în Paris, şi a cumpărat un frigider. „I l-am trimis mamei prin avion, în România. Până atunci, mama căra gheaţă, săraca, bucăţi mari de gheaţă, le căra şi le ţinea până se topeau. N-am rămas. N-am rămas".

Peste ani, Sergiu Nicolaescu spune că a ajuns să fie turnat la Securitate chiar de tatăl său. „Tata a fost arestat în 1947, condamnat, 7 ani, canal şi aşa mai departe. Când a ieşit din închisoare a semnat că devine informator. Toţi au semnat. Toţi! La un moment dat mi-a spus tata: «Ştii ce mi-a cerut securistul?» «Ce tată?» «Să-i fac rost de cheia de la tine, să-ţi bage microfoane». «Vezi tată ce ai făcut? Vezi unde ai ajuns?» «Nu le dau, dă-i dracu’». Dar, după Revoluţie am găsit microfoane prin casă. Erau mici, atât, cât jumate de deget".

Valerian Sava, critic de film: Sergiu Nicolaescu a excelat în onestitate şi profesionalism Sergiu Nicolaescu n-a fost mai deloc un practicant, necum un promotor al filmului de autor, incît a-l judeca, a-l elogia ori contesta în afara statutului de realizator-dirijor, mai mult sau mai puţin norocos, al unei sinteze, ar ignora şi din nefercire ignoră efectiv, flagrant, o rigoare a onestităţii şi profesionismului în care a excelat în tinereţe şi uneori mai tîrziu cel plecat dintre noi

Cătălin Sturza, editor de carte la Curtea Veche: Ce rămâne după Sergiu Nicolaescu În conflictul dintre generaţia tânără de cineaşti creativi, cu premii internaţionale, dar fără acces la banii CNC, şi vechii dinozauri secătuiţi de creativitate, dar cu acces la fondurile de stat, Sergiu Nicolaescu era întruchiparea gărzii vechi, ce nu renunţă şi nu se predă.

 Grigore Cartianu, director editorial „Adevărul”: Filmul neterminat al lui Sergiu Nicolaescu: decembrie '89 A luat cu el multe mistere ale Revoluţiei. Nu cu mult timp în urmă, întrebat când vom afla întregul adevăr despre decembrie ’89, a replicat scurt: „Niciodată”. Şi tot niciodată, ne-a avertizat, nu vom şti ce a făcut el cu adevărat pe 21 decembrie, când a fost spart mitingul lui Ceauşescu...

Irina-Margareta Nistor, critic de film: Sergiu Nicolaescu a iubit deopotrivă cinematografia şi publicul A rămas un Nemuritor, în egală măsură iubit şi controversat, dar în mod sigur de neignorat. A făcut filme de toate tipurile, a iubit a şaptea artă şi şi-a creat un personaj pe ecran şi în viaţă.