Americanii se opun războiului din Afganistan

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Americanii se opun războiului din Afganistan

Aproape şase americani din zece se opun războiului din Afganistan, potrivit unui sondaj publicat marţi, în condiţiile în care luna august, care tocmai s-a încheiat, a fost cea mai sângeroasă pentru trupele americane din această ţară din 2001 încoace, relatează AFP.

Potrivit sondajului pentru CNN, 57% dintre americani se opun războiului din Afganistan, faţă de 54% în urmă cu o lună, 48% în mai şi 46% în aprilie. Numai 42% dintre respondenţi sunt favorabili, faţă de 41% luna trecută, 50% în mai şi 53% în aprilie.

62% dintre respondenţi spun că războiul nu este pe cale de a fi câştigat, faţă de 64% în februarie.

De asemenea, procentul persoanelor care cred că SUA nu pot câştiga acest război a crescut faţă de februarie, de la 35 la 40%.

49% dintre respondenţi aprobă acţiunea lui Barack Obama pe tema Afganistan, faţă de 67% în martie.

La modul general, nivelul de popularitate al lui Obama continuă să scadă, 53% aprobând acţiunea sa, faţă de 76% la începutul lunii februarie. 45% o dezaprobă, faţă de 23% în februarie.

Obama piede susţinere pe toate terenurile: în reforma de sănătate (44% îl susţin, faţă de 57% în martie), economie (49% îl susţin, faţă de 59% în martie) sau Afaceri externe (54% îl susţin, faţă de 66% în martie).

Potrivit CNN, pentru prima dată, o majoritate ( 53%) dintre independenţi dezaprobă acţiunea preşedintelui. El obţine susţinerea a nouă democraţi din zece şi a 15% dintre republicani.

Sondajul a fost realizat telefonic pe un eşantion de 1.010 adulţi americani.

Cu 51 de morţi, august a fost cea mai sângeroasă lună pentru armata americană din Afganistan din 2001 încoace.