Ambasadorul SUA în România se retrage din activitate. Interimatul va fi asigurat de adjunctul ei

0
Publicat:

 Ambasada SUA la București a anunțat că șefa misiunii diplomatice, Kathleen Kavalec, se va retrage din serviciu.

Kathleen Kavalec FOTO: Ambasada SUA

Kathleen Kavalec, ambasadorul SUA în România, se retrage din misiunea încredințată, după doi ani și jumătate de mandat. Kavalec a ales să se pensioneze, iar interimatul va fi asigurat de adjunctul ei, Michael Dickerson.

”Ne exprimăm recunoștința față de Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, care se retrage după o carieră distinsă în serviciul diplomatic al Statelor Unite. Ambasadorul Kathleen Kavalec și-a îndeplinit misiunea cu devotament, consolidând parteneriatul dintre Statele Unite și România. Îi mulțumim pentru leadership și pentru angajamentul față de valorile democratice comune.

Cu ocazia acestei tranziții, suntem încântați să anunțăm că Adjunctul șefului misiunii, Michael Dickerson, va ocupa funcția de Chargé d'affaires ad interim în cadrul Ambasadei SUA la București. Datorită cunoștințelor sale aprofundate despre România și prioritățile noastre bilaterale, diplomatul de carieră Michael Dickerson va continua să promoveze relațiile noastre strânse și durabile”, potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA.

Michael Dickerson este diplomat de carieră al Serviciului Diplomatic al SUA, cu gradul de consilier. Domnul Dickerson ocupă, în prezent, funcția de însărcinat cu afaceri ad interim la Ambasada Statelor Unite în România.

Michael Dickerson s-a alăturat Departamentului de Stat în 2002. Cel mai recent a fost adjunctul șefului misiunii din Baku, Azerbaidjan. Printre alte misiuni ale sale se numără Tbilisi, unde a facilitat prima vizită a unui președinte american în Caucaz, precum și Vilnius, Budapesta, Azerbaidjan (de două ori) și Moscova. A prezidat Grupul de lucru pentru transfer tehnologic în timp ce lucra în cadrul Biroului de reducere a amenințării reprezentate de armele convenționale al Departamentului de Stat din Washington, D.C.

Dickerson are o diplomă de licență în inginerie de la Universitatea Virginia Tech și un masterat în securitate națională de la Colegiul Naval de Război. El a activat în Corpul Păcii în Guineea în perioada 1997-1999. Este însoțit în România de către soția sa și cele două fiice.

Mai multe pentru tine:
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!