Alte nouă persoane, arestate în dosarul "mandatarilor"
0Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au decis, vineri dimineaţa, ca alte nouă persoane, reţinute joi de procurori în dosarul "Mandatarilor", să primească mandat de arestare preventivă
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au decis, vineri dimineaţa, ca alte nouă persoane, reţinute joi de procurori în dosarul "Mandatarilor", să primească mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, informează NewsIn.
Iniţial, au fost prezentate instanţei 11 persoane, dar două dintre acestea au primit interdicţie de a părăsi localitatea de domiciliu.
Potrivt informaţiilor poliţiştilor, există mai multe cazuri de înşelăciune similare cu cele din Sectorul 5, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan. Probele arată că persoanele reţinute au păcălit mai mulţi bătrâni din Capitală, fiind acuzate de fals, uz de fals şi înşelăciune. Potrivit lui Ciocan, astfel de cazuri ar mai exista atât în Bucureşti, cât şi în alte localităţi, astfel că ancheta este departe de a se fi încheiat.