Alin Ţucmeanu, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, condamnat definitiv pentru corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Ţucmeanu foto Mediafax

Fostul secretar de stat din Ministerul Sănătăţii, Alin Tucmeanu, a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la dare de mită.

Decizia a fost dată de Curtea de Apel Bucureşti după ce, în primă instanţă Alin Ţucmeanu fusese achitat de Tribunalul Bucureşti. Procurorii au contestat decizia şi au câştigat în apel. Dosarul priveşte intervenţii pentru un contract de achiziţie de aparatură medicală pentru un spital, în valoare de peste 2,2 milioane de lei.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada august – noiembrie 2015, Vodislav Cristinel Spiridon, în calitate de reprezentant de fapt al Romepro Industries , a promis suma totală de 60.000 de euro unor persoane din conducerea unui spital, abilitate să încheie un contract privind achiziţia de aparatură medicală, în valoare de 2.207.100 de lei plus TVA, subsecvent acordului cadru încheiat anterior între această unitate sanitară şi firma respectivă. 

În aceeaşi perioadă, Vodislav a beneficiat de sprijinul lui Alin Ţucmeanu, la acea dată secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, care l-a recomandat persoanelor respective, asigurându-le totodată de „seriozitatea” omului de afaceri şi de faptul că acesta îşi va onora promisiunea de a le remite suma totală de 60.000 de euro.

Laura Codruţa Kovesi a dat chiar exemplul acestuia, referindu-se la un secretar de stat care a continuat să ia mită, deşi asistase la prinderea unui coleg în flagrant delict şi deci, ştia că procurorii anticorupţie sunt atenţi la practicile din minister.

„Cu toate că în fiecare an au fost persoane anchetate, persoane arestate, persoane condamnate pentru acest gen de infracţiuni, cu toate acestea, continuă să se comită infracţiuni. Este extrem de dificil de explicat, spre exemplu, într-un dosar în care a fost anchetat un secretar de stat, cum acesta a continuat să primească mită şi să continue fapte de corupţie, în condiţiile în care, cu câteva luni înainte de a fi prins de DNA, a asistat la prinderea în flagrant a unui coleg care lucra în acelaşi minister cu el. Cu toate aceste, în afară de faptul că şi-a conspirat activităţile şi a încercat să evite discuţiile sau întâlnirile directe cu cei care-i ofereau mita, nu s-a gândit că ar trebui să renunţe”, a declarat fosta şefă DNA în noiembrie 2015.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut