Alertă după ce inundațiile au adus cadavre de animale și deșeuri pe Lacul Izvorul Muntelui–Bicaz

0
Publicat:

Starea de alertă a fost instituită în comuna Poiana Teiului, Neamț, după ce inundațiile de zilele trecute au adus o cantitate masivă de deșeuri pe lacul de acumulare Izvorul Muntelui – Bicaz. Decizia a fost luată la solicitarea autorităților locale și aprobată de prefect.

Imagini alarmante de la Barajul Bicaz Foto: Ioan Panaite/Facebook

„Instituția Prefectului – Județul Neamț anunță că, în urma solicitării înaintate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Poiana Teiului și în baza documentației transmise, a fost aprobată instituirea stării de alertă la nivelul comunei Poiana Teiului. Decizia vine ca urmare a evaluării situației generate de acumularea masivă de deșeuri (inclusiv plutitori de mari dimensiuni, materiale plastice, vegetale, resturi menajere și cadavre de animale) pe luciul lacului de acumulare Izvorul Muntelui – Bicaz, în contextul inundațiilor din perioada 27–28 iulie 2025”, potrivit unui comunicat de presă, potrivit Mediafax.

Starea de alertă permite aplicarea unui regim operațional special, accelerat, pentru intervenția autorităților și a operatorilor implicați în gestionarea efectelor acestui fenomen, cu scopul de a preveni riscuri majore asupra sănătății publice, mediului, infrastructurii și captărilor de apă din aval.

Ce măsuri au fost adoptate în regim de urgență

Măsurile adoptate în regim de urgență includ, printre altele, mobilizarea utilajelor grele pentru colectarea și evacuarea deșeurilor, operaționalizarea rampelor de acces și a platformelor provizorii pentru depozitarea temporară a materialelor extrase, intensificarea acțiunilor de monitorizare zilnică de către instituțiile de mediu și sănătate publică și coordonarea permanentă între autoritățile locale, structurile județene și cele naționale implicate în intervenție.

„Instituția Prefectului va urmări aplicarea tuturor măsurilor stabilite prin planul de acțiune și va asigura sprijinul necesar pentru ca lucrările să se desfășoare în condiții de eficiență și siguranță. Gravitatea situației impune o intervenție susținută, fără sincope, iar toate instituțiile au obligația de a răspunde cu promptitudine pentru protejarea populației și refacerea echilibrului ecologic în zona afectată”, se menționează în finalul comunicatului.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"