Al doilea evadat de la Secţia 9 de Poliţie, prins în Herăstrău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Spiridon, unul dintre cei trei bărbaţi care au evadat duminică din arestul Secţiei 9 de Poliţie, a fost capturat ieri. Agenţii din sectorul 2 l-au prins în jurul prânzului, în preajma Pavilionului H din Parcul Herăstrău.

Tânărul, în vârstă de 19 ani, s-a întâlnit cu prietena sa, care lucrează la un coafor din zona 1 Mai. El i-a cerut fetei 100 de lei pentru a fugi în Spania, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.

Costel Ion Pătru, 20 de ani, este primul dintre fugari care a fost prins de poliţişti. El a fost găsit la cinci ore de la evadare, în trenul spre Călăraşi, în papuci de casă. Băiatul a declarat poliţiştilor că nu a vrut să fugă, dar a fost obligat de ceilalţi doi.

Mircea Vasile, zis Carbon, 35 de ani, este cel de-al treilea evadat şi este în continuare în libertate.

Bărbatul era îmbrăcat în momentul evadării cu o geacă roşie ruptă, pantaloni de trening negri şi adidaşi galbeni. El are 1,80 metri înălţime, ochi căprui, păr şaten, faţă ovală şi nasul mic.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV