Afaceristul Dan Adamescu i-a vândut fiului vitreg 3,6% din centrul comercial Unirea cu 500.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Adamescu se află în arest la domiciliu într-un caz de corupţie FOTO Mediafax

Afaceristul Dan Adamescu i-a vândut fiului său vitreg, Rani Palade, pentru 2,2 milioane de lei (498.400 euro), acţiuni reprezentând 3,6% din Unirea Shopping Center (SCDM), companie controlată indirect de familia Adamescu.

Potrivit unui anunţ transmis de compania pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), transferul participaţiei a avut loc vineri, la un preţ de 20,44 lei pe acţiune, arată Mediafax. 

Preţul la care a fost operat transferul de tip deal este cu 67% mai mic faţă de cea mai recentă tranzacţie derulată anterior în piaţa Rasdaq cu titluri Unirea Shopping Center. Acţiunile companiei au fost tranzacţionate pe piaţa regular pe 19 octombrie la de 62 de lei/unitate.

Unirea Shopping Center este controlată indirect de familia Adamescu, prin The Nova Group Investments România, care deţine, potrivit datelor de la sfârşitul lunii iunie, un pachet reprezentând 74,16% din acţiunile societăţii. În structura acţionariatului se mai regăseşte SIF Muntenia (SIF4), cu 10% din titluri, în timp ce 15,8% din capital este deţinut de alţi acţionari.

    

Adamescu deţine, printre altele, compania Astra Asigurări, Unirea Shopping Center şi clubul de fotbal din Liga I Oţelul Galaţi.

Dan Adamescu se află în arest la domiciliu de pe 30 august când i-a fost înlocuită măsura arestului preventiv în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă, în care este judecat alături de magistraţii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti.

Trimişi în judecată din iunie 

Pe 24 iunie, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe cei patru judecători şi pe Dan Adamescu, în stare de arest, şi pe omul de afaceri Iosif Armaş, în stare de libertate, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă. Cei patru judecători au stat în arest preventiv din 20 mai până în 30 august, când instanţa supremă a dispus măsura arestului la domiciliu.

Adamescu este acuzat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă. El a fost arestat preventiv din 6 iunie până în 30 august, când şi în cazul lui instanţa supremă a decis definitiv înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu.

Procurorii i-au trimis în judecată şi pe practicienii în insolvenţă Angela Monica Borza, Ilie Preda, Cristina Elena Popa (fostă Cândea) şi Emanoil Postelnicu şi Gabriel Hanganu pentru dare de mită.

Mită pentru judecători

Potrivit procurorilor, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, sume de bani, bunuri sau servicii.

Magistraţii ar fi cerut bani sau bunuri pentru a îndeplini sau a nu îndeplini ori a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor, pentru a decide privind modalităţile de înscriere la masa credală cu privire la creanţele creditorilor chirografari, pentru a desemna preferenţial administratori judiciari, pentru a atribui preferenţial dosare de insolvenţă sau pentru a-şi exercita influenţa pe lângă judecători de la diverse instanţe din Bucureşti şi din ţară, folosind informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor de judecător, au arătat procurorii în referatul cu propunerea de arestare.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Dan Adamescu a fost la instanţa supremă în scaun cu rotile. Omul de afaceri a cerut înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost, luni, în scaun cu rotile la instanţa supremă, unde a cerut înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar, acesta fiind ajutat de către persoanele care l-au însoţit.

Dan Adamescu, audiat de DNA în urma unui denunţ al lui Dinel Staicu

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost audiat, marţi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în urma unui denunţ formulat de Dinel Staicu.

Omul de afaceri Dan Adamescu, urmărit penal de procurorii DNA în dosarul în care au fost arestaţi patru judecători pentru corupţie

Omul de afaceri Dan Adamescu este urmărit penal pentru că ar fi mituit doi dintre cei patru judecători arestaţi zilele trecute pentru corupţie. Acesta s-a prezentat joi la DNA, unde a stat aproximativ trei ore, fiind citat de procurori după ce miercuri au fost făcute percheziţii la locuinţa şi la sediile unor firme ale sale.

Judecătorii şpăgari şi Dan Adamescu, turnaţi la DNA de avocatul sinucigaş

George Claudiu Dumitru, avocatul lui Dan Grigore Adamescu, care s-a sinucis luni la metrou, este cel care a furnizat procurorilor anticorupţie probe împotriva celor patru judecători acuzaţi de fapte de corupţie.

Cum a profitat Dan Adamescu de judecătorii corupţi. Omul de afaceri şi magistraţii au fost turnaţi la DNA de avocatul sinucigaş

Al doilea cel mai bogat român, afaceristul Dan Adamescu, este urmărit penal pentru că ar fi mituit magistraţi de la Tribunalul Bucureşti pentru a primi soluţii favorabile în dosare de insolvenţă.

Mai multe pentru tine:
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Președinte ICCJ spune că instituția nu a validat proiectul de lege privind pensiile magistraților: „Declarațiile recente riscă să afecteze încrederea publică în independența justiției”
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Coada pelerinilor la Altarul Catedralei. Vezi în timp real unde se termină rândul
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
La 70 de ani, schimbă iar scutece, după ce a devenit tată pentru a opta oară!
Visul devenit realitate. S-a pensionat la 32 de ani și trăiește pe o plajă în Thailanda. Metoda FIRE i-a schimbat viața