Adrian Păunescu, grav bolnav: „Este un diagnostic sumbru“

Adrian Păunescu a slăbit 30 de kilograme într-un timp foarte scurt din cauza bolii de care suferă. Potrivit unor surse medicale, poetul este suspect de ciroză sau chiar de cancer la ficat. Doctorii nu au stabilit încă un diagnostic.

Reporterii „Adevărul" au aflat că poetul suferă de o boală gravă a ficatului, după ce fostul senator PSD a vorbit despre aceasta într-un editorial publicat, luni, în „Jurnalul Naţional", fără să-şi facă public şi diagnosticul.

„Starea lui de sănătate este una precară. El suferă de mai mulţi ani de diabet, iar acum rezultatele analizelor arată că are probleme mari la ficat. Nu se ştie exact dacă e ciroză sau, mai grav, cancer. Urmează să mai facă o serie de analize. Cert este că nu se simte bine, mai mult, a slăbit peste 30 de kilograme în ultima perioadă", ne-au declarat surse medicale.

„Mă simt destul de rău"

Contactat telefonic de „Adevărul", Adrian Păunescu ne-a cofirmat că starea lui de sănătate este una foarte gravă. „Mă simt destul de rău, dar sper că nu e definitivă sentinţa. Sunt şi semne de regăsire, de mai bine, dar e greu să le reiei pe toate de la punctul lor bun. În acest moment, situaţia e gravă", ne-a declarat, cu o voce stinsă, poetul.

Întrebat dacă se va retrage din viaţa publică, Păunescu ne-a răspuns că nu o va face: „Nu mă retrag, nu pot să fac aşa ceva, însă voi fi mai resemnat". Cât priveşte una dintre declaraţiile sale din comentariul scris, „trăiesc în condiţii tot mai grele şi mai umilitoare, mi s-au luat şi mi se iau, în permanenţă, drepturi", poetul a răspuns: „Nu vreau să insist asupra unei chestiuni care poate duce în vulgar. Nu vreau să intru în ţăţismul balcanico-oligofren, nu aşa ar trebui să se poarte cineva, o societate, un grup de oameni cu un Adrian Păunescu oarecare. Sunt supărat, sunt cumplit de supărat pe falimentul în care trăim şi care ne conduce către un final cu mult mai grăbit decât ar trebui".

„E un diagnostic sumbru"

Medicii specialişti sunt de părere că un astfel de diagnostic este unul foarte sumbru, iar şansele de vindecare sunt reduse. „Atunci când un pacient suferă de o tumoră hepatică, şansele sunt foarte mici. O astfel de boală se poate trata, se poate face un transplant, însă vorbim de un tratament foarte dificil. Importantă este şi faza în care a fost descoperită boala. Dacă vorbim de ultimul stadiu, lucrurile nu stau foarte bine", consideră dr Lucian Negreanu, medic gastroenterolog.

Spovedania lui Păunescu

Primele indicii ale bolii de care suferă Adrian Păunescu au fost lansate chiar de către acesta, zilele trecute, într-un editorial din „Jurnalul Naţional": „Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care (...) mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare", scria Păunescu.

Omul politic

Adrian Păunescu şi-a început cariera politică încă din timpul regimului comunist. Între 1966 şi 1968 a fost secretar al organizaţiei UTC de la Uniunea Scriitorilor din România, iar în august 1968 a devenit membru al PCR. În toamna anului 1985, a fost sancţionat de colegii săi de partid cu vot de blam cu avertisment.

În 1992, el s-a înscris în Partidul Socialist al Muncii (PSM). În PSM a fost numit vicepreşedinte în 1993 şi prim-vicepreşedinte şi purtător de cuvânt, în 1994. În februarie 1996 a fost desemnat candidat al PSM la alegerile prezidenţiale din 1996, pe care le-a pierdut.

Pe listele acestei formaţiuni a obţinut şi primul său mandat de senator, între 1992-1996. Între 2000 şi 2004 a fost senator ales pe listele Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR). Ultimul mandat în Parlament l-a deţinut în perioada 2004-2008. În prezent e membru PSD.

Megalomania, succesul şi controversele

Adrian Păunescu s-a născut în anii războiului, la 20 iulie 1943, într-o localitate din Basarabia, dar şi-a petrecut copilăria în satul Bârca, din judeţul Dolj. Absolvent al Filologiei bucureştene, a debutat cu poezie în 1960, iar editorial în anul 1965, cu volumul „Ultrasentimente". Poezia tânărului Adrian Păunescu a fost, în acei ani de relativă liberalizare ideologică, una de senzaţie, fapt confirmat de seria de volume care au urmat debutului: „Mieii primi" (1966), „Fântâna somnambulă" (1968), „Istoria unei secunde" (1971), „Repetabila povară" (1974), „Pământul deocamdată" (1976).

Treptat, talentatul poet s-a îndepărtat de sfera literaturii de calitate, părăsind-o, în cele din urmă, cu totul. Calea aleasă de Păunescu a fost cea a publicării unor tomuri masive, „cărămizi" cu coperte negre, cuprinzând versificaţii impecabile pe subiecte sociale şi politice, inclusiv ode dedicate dictatorului în funcţie, precum şi autoportrete megalomaniace: „Manifest pentru sănătatea pământului" (1980), „Iubiţi-vă pe tunuri" (1981), „Totuşi iubirea" (1983), „Manifest pentru mileniul trei" (1984-6), „Viaţa mea e un roman" (1987), „Sunt un om liber" (1989), iar lista este interminabilă.

Paradoxal, dar explicabil, cu cât calitatea liricii păunesciene scădea, cu atât popularitatea personajului şi a versurilor sale, între graniţele ţării, creştea, atingând, în cele din urmă, cote uriaşe, incredibile pentru un stat totalitar. Două sunt principalele motive, iar amândouă sunt legate de relaţia de love&hate pe care Păunescu a avut-o cu liderul comunist Ceauşescu.

Cenaclul Flacăra, un fenomen greu de clasat

La începutul anilor '70, „copilului teribil" i se încredinţează conducerea revistei „Flacăra", pe care relaţia sa privilegiată cu regimul îi permite s-o transforme într-o gazetă adevărată, tribună socială a unor subiecte de neabordat în restul presei, în plus o şcoală de jurnalism pentru mulţi ziarişti postcomunişti.

Şi mai important - urmare a experienţei unui an petrecut în SUA, unde studiază la faţa locului mecanismele de manipulare ale maselor de tineri din miezul culturii pop -, în anul 1973, Păunescu înfiinţează Cenaclul Flacăra, care devine treptat unul dintre cele mai importante fenomene sociale şi artistice ale erei totalitare. Fenomenul Cenaclului Flacăra este complex, iar rolul său real în epocă va fi greu de elucidat.

Pe de o parte, cele 1.615 spectacole au servit drept trambulină şi spaţiu de exprimare pentru majoritatea artiştilor tineri importanţi ai epocii, pe de altă parte, dimensiunea halucinatorie a momentelor în care masele depersonalizate de tineri repetau, ca pe o mantră - sugestionaţi de timbrul hipnotic al vocii lui Păunescu -, numele dictatorului aminteşte de atmosfera ocultă a procesiunilor SS şi de „beţia" mistică a legionarilor.

Păunescu, trecut pe „linie moartă"

În cele din urmă, intrigat că popularitatea „moderatorului" tinde s-o depăşească pe a sa, Ceauşescu ia decizia să întrerupă mişcarea fascisto-comunistă, care luase o amploare mai mare decât cea preconizată, şi se prevalează, în 1985, de incidentele de la concertul din Ploieşti, survenite în urma unei pene de curent şi, se pare, soldate cu câteva victime. După acest episod, Păunescu este trecut pe „linie moartă".

Cert este că mare parte din popularitatea ca poet a lui Păunescu, pentru „masele largi populare", se datorează preluării versurilor sale şi transpunerii lor, mai mult sau mai puţin reuşit, pe muzică de către aşanumiţii folkişti, majoritatea publicului fiind sensibilă la acest kitsch siropos. O excepţie notabilă: Valeriu Sterian, cu „Iluzia unei insule".

Prima soţie a lui Păunescu a fost poeta Constanţa Buzea, importantă reprezentantă a generaţiei '60. Aceasta, în jurnalul acelei perioade, recent publicat, nu are deloc cuvinte de laudă la adresa comportamentului conjugal al fostului său soţ. (Doinel Tronaru)