ADMITERE FACULTATE 2013. Ca înainte de 1989. La Medicină 4.500 de tineri s-au bătut pe 850 de locuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Facultatea de Medicină Dentară din UMF Bucureşti se bat zece candidaţi pe un loc Foto: Adevarul

Absolvenţii de liceu au luat cu asalt miercuri sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ (UMF) din Bucureşti, care a înregistrat cea mai mare concurenţă din 1989 încoace.  Peste 4.500 de tineri s-au bătut pe cele 850 de locuri fără taxă scoase la concurs.

Mai exact, la Facultatea de Medicină au fost 5,53 candidaţi pe loc, la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală, concurenţa a fost de 3,8 candidaţi pe loc, în timp ce la Facultatea de Farmacie au concurat 3,14 candidaţi pe loc. 

De departe, cea mai disputată facultate a fost cea de medicină dentară, cu 10 candidaţi pe loc. 

Deşi spun că doresc să studieze medicina pentru că asta şi-au dorit de mici, cei mai mulţi recunosc că spaţiul european reprezintă o mare atracţie pentru ei, date fiind salariile şi condiţiile oferite de clinicile de top din diaspora. 

De aceea, chiar dacă îşi doresc o anumită specializare, mare parte dintre candidaţi au ales să-şi depună dosarul la toate facultăţile din cadrul Universităţii. 

Profesorul Leon Zăgrean, şeful Catedrei de Neurofiziologie din UMF Bucureşti, a explicat şi cauzele acestui fenomen. 

„Din punctul meu de vedere, este o măsură de precauţie, să aibă acoperire. Astfel, candidaţii respectivi s-au gândit că la una dintre facultăţi examenul ar putea să fie mai uşor, mai ales că ulterior se pot transfera de la o facultate la alta în cadrul universităţii noastre“, a declarat Zăgrean. 

ÎNSCRIŞI LA TOATE SPECIALIZĂRILE

În această situaţie a fost Tiberiu Aninoiu, absolvent al Liceului „Tudor Vianu“ din Bucureşti. Ieri-dimineaţă susţinuse proba de admitere la Facultatea de Medicină, însă după-amiază a intrat, din nou, în focurile examenului. 

„Mi-am depus dosarul la ambele facultăţi. Nu vreau să studiez medicină generală, departe de mine gândul acesta, pentru că a fi medic presupune prea multă muncă şi mult prea mult studiu. Totuşi, am decis să susţin şi acest examen pentru a mă familiariza cu atmosfera. Am avut însă prea puţin timp la dispoziţie, deşi mi s-a părut destul de uşor“, a mărturisit, zâmbind, tânărul de 19 ani. 

UMF BUCUREŞTI, ATRACŢIE ŞI PENTRU STRĂINI 

Leonidas Fdarlis este un tânăr din Grecia, care vrea să studieze medicină în România, deşi a fost admis la o facultate de inginerie la el în ţară. Nu vrea să rămână aici după cei şase ani de studiu, dar nici în Grecia nu îşi doreşte să profeseze. Prima opţiune, şi în cazul acestuia, este Germania. 

„Am înţeles că UMF Bucureşti şi UMF Cluj sunt cele mai bune universităţi cu profil medical din România. Aş minţi dacă aş spune că nu am ales medicina şi pentru bani“, a spus tânărul de 19 ani, care aştepta nerăbdător rezultatele examenului. 

În schimb, Nicoleta Bordei, venită din Ploieşti, este încrezătoare în sistemul medical din România şi a decis să-i acorde o şansă după finalizarea studiilor. 

„Nu vreau să plec în străinătate, consider că se poate face medicină şi la noi în ţară. Mereu mi-am dorit să fiu medic, e o profesie nobilă şi nu trebuie făcută numai pentru bani“, a explicat Nicoleta, absolventă a unui liceu sanitar. 

Părerile rectorilor privind creşterea interesului tinerilor pentru Medicină, anul acesta, sunt oarecum împărţite între ipoteza atracţiei pentru această meserie nobilă şi cea a emigrării după absolvire. „Indiferent cum ar merge economia mondială, este nevoie de oameni foarte buni în medicină, este nevoie de doctori.

De asemenea, aceasta este una dintre cele mai bune profesii şi asta contează, Medicina este una dintre alegerile bune pentru absolvenţii de liceu“, este de părere academicianul Ioanel Sinescu, rectorul UMF Bucureşti. „Bătaia e mare, aşa că examenul va fi mediu spre greu pentru a intra cei mai buni“, a mai spus Sinescu. 

Pe de altă parte, Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR) şi rector la UMF Iaşi, susţine că studiile realizate la Iaşi pe candidaţii care se înscriu online la admitere arată că cei mai mulţi vor o carieră în străinătate, iar şcoala medicală românească, recunoscută internaţional, este o rampă în acest sens. 

„Şi anul trecut, şi anul acesta, peste 80% din tinerii bine pregătiţi au spus că această diplomă le asigură un viitor, o integrare pe piaţa muncii în Uniunea Europeană, atenţie, în UE, nu în România“, a explicat Astărăstoae.  

Pregătirea studenţilor în cele şase universităţi tradiţionale, din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Craiova, Târgu- Mureş şi Timişoara a costat anul trecut opt milioane de euro. Şi la Timişoara e bătaie mare pe un loc la Medicină. Nu mai puţin de 2.415 de tineri au candidat  pe 958 de locuri, dintre care 415 sunt bugetate. ;

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare