Administraţia Penitenciarelor vrea să construiască o nouă închisoare. Din cauza condiţiilor de detenţie precare, România e amendată constant de CEDO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională a Penitenciarelor vrea să construiască o nouă închisoare, în condiţiile în care spaţiile de detenţie existente sunt supraaglomerate şi nu se pot asigura pentru toţi deţinuţii condiţiile impuse de normele europene, a declarat joi directorul ANP, comisarul şef Claudiu Bejan.

Potrivit raportului de activitate pe 2013, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) are un deficit de 14.383 de locuri de cazare, în condiţiile în care trebuie asigurată o suprafaţă de patru metri pătraţi pentru fiecare deţinut, standard impus de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Comitetul European pentru Prevenirea Torturii, informează Mediafax.

Din cauza condiţiilor de detenţie precare, România are de plătit mai multor deţinuţi care s-au adresat CEDO peste 860.000 de euro şi 10.000 de franci elveţieni.

Comisarul şef Claudiu Bejan a spus că, în acest moment, în majoritatea închisorilor, nu se pot asigura cei patru metri pătraţi, suprafaţa minimă care, prin lege, trebuie asigurată, în celulă, pentru fiecare deţinut în parte.

În aceste condiţii, se impune necesitatea construirii unei noi închisori, una dintre priorităţile din 2014 fiind "extinderea locurilor de detenţie".

Directorul ANP a spus că nu se pune problema unor condiţii de lux pentru deţinuţi, ci de realizare a unor condiţii de detenţie conforme cu legislaţia internaţională şi reducerea substanţială a costurile pentru reparaţii şi utilităţi.

Bejan a precizat că ideea unei construcţii noi a fost avansată încă din perioada 2008 - 2009, însă, pentru că nicio comunitate nu şi-a dorit ca în apropierea ei să existe o închisoare, nu s-a putut obţine autorizaţia de urbanism.

În anul 2013 au fost date în folosinţă 1.421 de noi spaţii de detenţie, realizate prin amenajarea unor foste birouri.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări