Adina Florea mai aşteaptă pentru şefia Secţiei Speciale. CSM a amânat pentru a cincea oară validarea ei în funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a fost nominalizată de trei ori consecutiv pentru şefia DNA, respinsă de fiecare dată de preşedintele Iohannis, Adina Florea nu reuşeşte să ajungă nici la şefia Secţiei Speciale (SIIJ). Marţi, pentru a cincea oară, CSM a amânat validarea numirii ei la şefia Secţiei contestată de instituţiile europene şi magistraţii români.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a amânat marţi, validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea că procuror-şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), denumită Secţia Specială (SS).

Este pentru a cincea oară când se încearcă să se ia o decizie în acest caz, după ce precedentele patru şedinţe au fost boicotate. Potrivit unor surse judiciare, decizia de amânare ar fi fost luată la scor strâns, 10 la 9. Decizia de amânare s-ar fi luat în baza solicitării făcute de judecătorul Andrea Chiş, dar şi pentru a se solicită un punct de vedere privind legalitatea concursului, de la direcţia de specialitate din cadrul CSM.

Decizia plenului vine după ce mai mulţi membri ai CSM au cerut amânarea şedinţei de validare a Adinei Florea la conducerea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), pe motiv că nu au primit toate documentele, inclusiv fişele de notare din partea Comisiei de evaluare sau baremul.

"Este adevărat că fiind vorba de o funcţie de conducere, conform legii atunci sigur că CV şi proiectul de candidatura sunt încărcate pe site CSM-ului înainte de examen. Ceea ce am observat însă că ceea ce s a încărcat pe EMAP pentru astăzi este doar raportul Comisiei de evaluare şi procesele verbale ale Comisiei de evaluare printre care şi unul privind adoptarea baremului şi a fişei de notare, însă ne lipsesc chiar fişele de notare. Dacă există fişe de notare, care este baremul conform acestor fişe de notare, dacă s-a acordat punctaj pentru fiecare punct de pe acel barem aprobat, nu ştiu care este pentru că nu am văzut baremul şi fişa de notare. Aşadar eu cer o amânare şi să ne puneţi la dispoziţie aceste acte pentru că nu avem cum să validăm aceste două concursuri fără să ştim actele care au stat la baza lor", a susţinut, la începutul şedinţei, judecătorul Andreea Chiş.

La solicitarea enunţată de judecătorul CSM, preşedintele Consiliului, Lia Savonea, a replicat că regulamentul nu prevede asemenea obligaţii.

Ulterior, Chiş a precizat că nu poate vota în lipsa acestor acte. "Nu putem să avem o validare de concurs fără să avem aceste acte. Este o chestiune de bun simţ. Eu ce votez. Ştiţi, apropo de concurs, pentru că s-a discutat concursul pentru funcţia de inspector şef, şi acolo a fost exact aceeaşi discuţie, să se pună la dispoziţia membrilor plenului fişele de notare, exact acea discuţie a fost, să vedem dacă aţi adoptat un barem. Vreau să văd acele fişe de notare şi cred că trebuia să se cunoască aceste lucruri pentru că am solicitat şi cu alte ocazii să ni se pună la dispoziţie aceste acte. Nu cred că trebuia să spun eu cu nu ştiu câte zile înainte, nu m-am aşteptat. Mărturisesc până în ultima clipă că am verificat", a mai spus Andreea Chiş.

Şi procurorul CSM Florin Deac a cerut amânarea şedinţei de plen pentru o dată ulterioară. "Solicit amânarea până la momentul pronunţării unei hotărâri în cauzele conexate. Dar ar mai fi un motiv pentru care au aş solicita amânarea, respectiv referitor la aspectul declanşării concursului în termenul prevăzut de lege şi aici mă refer la legislaţia subsidiară, respectiv la acel termen de 60 de zile din regulamentul privind numirea procurorilor. După cum se ştie, acest concurs s-a finalizat în circa 30 de zile. Aş solicita să solicităm o notă în care să ne lămurească despre ce termen este vorba în această situaţie, măcar pentru viitor să ştim cum să facem şi să luăm totuşi o hotărâre legală în legătură cu acest aspect", a declarat Florin Deac.

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, anunţă că Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, nu poate funcţiona legal şi face apel la CSM să ia act de concluziile experţilor GRECO şi MCV.

"Este primul plen după o lungă perioadă cu o agendă bogată, cu subiecte extrem de interesante pentru funcţionarea justiţiei. Cunoaşteţi părerea mea personală. În urmă cu ceva vreme, eu am instituit un grup de lucru în care am cerut un punct de vedere de la instituţiile de specialitate, care au cuprins recomandări GRECO, comisiei MCV. Sunt două concluzii preliminare, niciuna nu susţine funcţionarea SIIJ. Eu cred că este obligaţia CSM să ţină cont de aceste concluzii. Am primit mii şii mii de mesaje în baza cărora oamenii şi-au exprimat punctele de vedere", a declarat Ana Birchall.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort