Accident urmat de focuri de armă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident urmat de focuri de armă

Patru persoane au ajuns la spital cu răni serioase după ce o maşină a scăpat de sub control, sâmbătă seara, în faţa unui restaurant din localitatea Zărneşti.

Martorii au văzut o maşină intrând cu viteză pe trotuar într-un grup de oameni. „Nu a făcut nicio încercare să evite accidentul. Erau plini de sânge, în stare de şoc, întinşi pe jos“, a povestit Ion Roibu, martor. Imediat după producerea accidentului, Sorin Manea (35 de ani) şi-a abandonat maşina şi a fugit.

Un tânăr de 20 de ani care se afla în autoturism a încercat să calmeze spiritele, dar a fost bătut crunt. Pentru aplanarea conflictului, unul dintre poliţişti a tras două focuri de armă în aer.

Şoferul autoturismului a fost prins în apropierea casei sale din Zărneşti. El este acuzat de vătămare corporală gravă din culpă şi fugă de la locul accidentului.