Accident feroviar cu un mort în Cluj. Circulația feroviară a fost blocată temporar

0
Publicat:

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat, miercuri dimineață, că circulația trenurilor a fost oprită temporar între stațiile Gherla și Dej Călători, după ce un autoturism a intrat cu mașina în fața unei locomotive, potrivit Club Feroviar. Potrivit sursei citate, o persoană din autoturism a decedat. 

FOTO CFR / Facebook / Arhivă

Incidentul a avut loc la trecerea la nivel cu calea ferată semnalizată cu indicator rutier, de la kilometrul 36+050, unde o locomotivă izolată a lovit un autoturism surprins în gabaritul căii, pe firul I, potrivit Club Feroviar

Din informațiile transmise, în urma accidentului o persoană din autoturism a decedat, iar o alta a fost rănită. Echipele de specialitate ale SRCF Cluj și organele de cercetare abilitate s-au deplasat la locul accidentului.

„Precizăm faptul că termenul estimat pentru redeschiderea liniei este de circa 30 de minute, iar până la reluarea circulației, trenul R 4302 staționează temporar în linie curentă, iar trenul privat IR 10633 (Interregional Călători, circulă pe ruta Bistrița Nord-Cluj Napoca – n.red.) așteaptă reînscrierea în circulație în gara Dej Călători. CFR SA asigură publicul călător că personalul feroviar al SRCF Cluj depune toate eforturile pentru reluarea circulației feroviare în condiții normale în zona afectată de accident”, arată un comunicat al administratorului infrastructurii feroviare din România, potrivit sursei citate.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că, începând cu ora 07:40, circulația trenurilor a fost temporar oprită pe ambele fire de circulație pe distanța Gherla – Dej Călători. Traficul feroviar a fost reluat la ora 09:00. 

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!