Abia eliberat condiţionat din închisoare, Fane Căpăţînă a ajuns din nou după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abia eliberat din penitenciar, interlopul Ştefan Dinu, mai cunoscut sub porecla de Fane Căpăţână, a ajuns din nou după gratii. Asta după ce joi a fost prins în flagrant de poliţiştii ilfoveni în timp ce încerca să jefuiască o persoană prin metoda "Maradona" în Complexul Dragonul Roşu din Dobroieşti din Ilfov.

Potrivit anchetatorilor, acesta s-a folosit de o legitimaţie falsă de poliţist şi a reuşit să-i fure unui bărbat 60 de lei.

Căpăţână a fost reţinut şi dus la audieri. Procurorii urmează să decidă dacă vor emite pe numele lui ordonanţă de reţinere pentru înşelăciune. 

Ultima oară, interlopul a fost reţinut în septembrie 2009. Atunci acesta a fost prins îmbrăcat în poliţist, în timp ce îi trăgea pe dreapta pe şoferi, pentru a-i jefui. Bărbatul a prezentat o legitimaţie de poliţist de la Serviciul Antidrog, a făcut o percheziţie într-o maşina, din care a sustras suma de 1.500 de euro.

Judecătoria Topoloveni (Argeş) a decis arestarea lui Căpăţână, pentru înşelăciune şi fals de identitate. În scurt timp a fost condamnat la închisoare pentru 7 ani, dar după numai trei ani a fost eliberat condiţionat. Decizia a fost luată de către magistraţii bistriţeni, la propunerea comisiei de disciplină a Penitenciarului Bistriţa, după ce şi-a ispăşit nici jumătate din pedeapsă. Motivul: bună purtare. 

Fane Căpăţână a mai fost condamnat la opt ani de închisoare în 2003 pentru furt de maşini, tâlhărie şi vătămare corporală şi la şapte ani şi jumătate de detenţie pentru că în 1997 l-a înjunghiat pe fotbalistul Laurenţiu Lică.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sarah Ferguson, o mamă regală de coșmar: își lăsa fiicele de izbeliște, pe mâna bonelor, sau le lua cu ea în vacanțe cu amanții
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”