A sărit din maşină de frica violului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără de 17 ani a ajuns duminică dimineaţă în stare deosebit de gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi.

Cosmina Dobrin, din comuna Măximeni, judeţul Brăila a sărit dintr-o maşină aflată în mers pentru a scăpa de avansurile şoferului.

Poliţiştii au stabilit că brăileanul Săndel Crupă (24 de ani), care nu are permis de conducere, s-a deplasat cu maşina tatălui său la domiciliul fetei şi au plecat împreună spre discoteca din comună.

Pe drum, suspectul a vrut s-o oblige pe adolescentă, prin violenţă şi ameninţări, să întreţină cu el raporturi sexuale.

În urma căzăturii, tânăra a suferite multiple leziuni, printre care şi o fractură de craniu, iar acum se află la terapie intensivă.Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca adolescenta să fi fost aruncată din maşină.