A murit jurnalistul american Sydney Schanberg, deţinător al unui Pulitzer, pentru relatările sale despre Khmerii Roşii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnalistul american Sydney Schanberg, ale cărui relatări despre teroarea şi crimele Khmerilor Roşii din Cambodgia i-au adus un Pulitzer şi au inspirat pelicula ”Câmpiile morţii / The Killing Fields”, laureată cu Oscar, a murit la vârsta de 82 de ani, în urma unui infarct, scrie presa americană.

Schanberg a lucrat pentru The New York Times şi a câştigat un premiu Pulitzer pentru relatările despre Cambodgia şi Khmerii Roşii, în 1975. Colegul său de breaslă, Dith Pran, nu a putut să plece din Cambodgia, iar chinul lui de patru ani a inspirat munca lui Schanberg, aminteşte bbc.com.

În 1980, Schanberg a descris tortura şi înfometarea la care a fost supus colegul său, căzut în mâinile Khmerilor Roşii. Relatările,cuprinse mai întâi în materiale de presă, au fost publicate şi în volum, în cartea intitulată ”The Death and Life of Dith Pran”.

În 1975, Schanberg şi Dith Pran au ignorat ordinele editorilor Times de a părăsi imediat Cambodgia, aşa cum făceau aproape toţi jurnaliştii şi diplomaţii occidentali. Amândoi au fost identificaţi de Khmerii Roşii şi ameninţaţi cu moartea.

Cei doi s-au refugiat la Ambasada Franţei, dar Pran a fost silit să plece şi trimis la ţară. Două săptămâni mai târziu, Schanberg a fost evacuat în Thailanda, cu un camion.

În cele din urmă, şi Dith Pran a reuşit să fugă în Thailanda şi a murit, în 2008. Este cel care a folosit termenul de ”killing fields”, câmpii ale morţii.
Filmul ”Câmpiile morţii / The Killing Fields” a câştigat şi opt premii BAFTA. Sam Waterston l-a jucat pe Schanberg, în vreme ce Haing S Ngor, care a câştigat un Oscar pentru rol secundar, l-a interpretat pe Dith Pran.

Khmerii Roşii au deţinut puterea în Cambodgia între 1975 şi 1979, vreme în care au fost vinovaţi pentru unul dintre cele mai cumplite masacre ale secolului al XX-lea. Genocidul a luat viaţa a mai mult de un milion de oameni – unele estimări vorbesc despre două milioane şi jumătate de morţi.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”