A crescut Ecotaxa pe pungi de plastic a fost majorată.  Cât vom plăti în plus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat noi măsuri pentru reducerea consumului de pungi din plastic şi a majorat eco-taxa pentru acestea de la 0,10 lei la 0,15 lei. Taxa se va aplica tuturor tipurilor de astfel de produse, indiferent de formă sau grosime fiind exceptate numai cele biodegradabile şi compostabile.

În şedinţa de Guvern de marţi, 25 iunie, Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Mediului, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu şi a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje. Una dintre principalele modificări se referă la majorarea cuantumului eco-taxei pentru pungile din plastic de la 0,10 lei, cât este în prezent, la 0,15 lei, se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului.

”Această măsură este una esenţială pentru reducerea consumului de pungi de plastic, produse care au un impact devastator asupra mediului, la nivel planetar. Iată că, dacă anul trecut am interzis pungile din plastic subţire cu mâner, acum venim cu măsuri noi pentru a determina comercianţii şi populaţia să aleagă măsuri alternative. Sunt vizate, în primul rând, acele pungi din plastic foarte subţire fără mâner, pe care le găsim disponibile gratuit, de obicei, la raioanele de fructe şi legume, si pe care, ulterior, le reîntâlnim în natură. Nu putem asista pasivi la distrugerea ecosistemelor şi trebuie, deci, să acţionăm”, a declarat Graţiela Gavrilescu, viceprim-ministru şi ministrul Mediului.

În afară de creşterea cuantumului eco-taxei, noile prevederi obligă taxarea oricărui tip de pungi din plastic, indiferent de grosimea sau forma lor. Sunt exceptate de la plată alternativele ecologice (biodegradabile şi compostabile), ca de exemplu produse din amidon sau celuloză, care respectă standardele în vigoare.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri