30.000 de lei, drepturi de autor pentru „Veronica“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta actriţă Lulu Mihăescu, eroina filmelor din seria „Veronica", ar putea încasa aproape 30.000 de lei ca despăgubiri pentru neplata drepturilor de autor.

Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea intentată de Lulu Mihăescu, interpreta personajului „Veronica", şi a decis ca SC Campion Film SRL şi Centrul Naţional al Cinematografiei să îi plătească despăgubiri de 26.973 de lei şi respectiv 2.041 de lei.

Lulu Mihăescu a dat în judecată Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) şi SC Campion Film SRL în iunie 2008. Fosta Veronica solicita aproximativ 70.000 de lei drept „despăgubiri pentru neplata drepturilor de autor în perioada 2003-2008", în urma comercializării pe DVD a filmelor „Veronica", „Veronica se întoarce", „Saltimbancii" şi „Mama". Acum trei zile, instanţa a decis obligarea CNC la plata sumei de 2.041 de lei, SC Campion Film SRL la plata unor despăgubiri de 26.973 de lei, precum şi a unor cheltuieli de judecată de peste 7.300 de lei. Sentinţa poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Conform actelor depuse la tribunal, CNC justifică neplata drepturilor de autor prin faptul că Legea 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe nu se aplică filmelor realizate anterior: „Întrucât legiuitorul român nu prevede această situaţie specifică a filmelor realizate până la intrarea în vigoare a Legii 8/1996, rezultă că drepturile de autor conexe recunoscute artiştilor executanţi pentru prestaţiile lor anterioare cuprinse în filmele realizate anterior intrării în vigoare a Legii numărul 8/1996 nu cad sub incidenţa gestiunii colective obligatorii". Un alt argument al CNC a fost faptul că, în perioada comunistă, proprietatea intelectuală nu era recunoscută de legea română, contractele încheiate de artişti fiind simple contracte de prestări servicii.

Firma Campion Film SRL a fost înregistrată în 1992, avându-i ca acţionari pe Elisabeta Bostan (99,6 la sută din acţiuni) şi Ioan Nicolae Mircea Mureşian (0,4 la sută). Filmele „Veronica" (1973), „Veronica se întoarce" (1973), „Mama" (1977) şi „Saltimbancii" (1981) au fost regizate de Elisabeta Bostan.

În anii '70, fetiţa Lulu

Mihăescu a fost una dintre cele mai iubite actriţe din România, fiind comparată chiar cu Shirley Temple. În filmele din seria „Veronica", ea a jucat alături de actori consacraţi, cum ar fi Dem Rădulescu, Margareta Pâslaru, Vasilica Tastaman, Florian Pittiş şi George Mihăiţă. Din anul 1996, fosta Veronica trăieşte în Canada. În prezent are 40 de ani şi predă lecţii de pian la Vancouver. În România, Lulu Mihăescu este reprezentată prin procură notarială de mama ei.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani