30 de ani de la marea zguduială

Aproape nimic nu prevestea ce-avea să vină. Poate doar luna, înfiorător de mare şi de plină. Sau starea de nervozitate generală care plutea aşa, în aer, şi pe care cei mai mulţi o puneau

Aproape nimic nu prevestea ce-avea să vină. Poate doar luna, înfiorător de mare şi de plină. Sau starea de nervozitate generală care plutea aşa, în aer, şi pe care cei mai mulţi o puneau pe seama presiunii atmosferice. La televizor, o peliculă ce va intra în memoria colectivă: filmul bulgăresc "Dulce şi amar". Că doar în timpul filmului, a început nebunia. La 21.22. Şi-a durat 70 de secunde, suficient să împrăştie groaza, suficient să omoare 1.570 de oameni şi să rănească peste 11.300 de persoane, suficient să distrugă peste 30.000 de locuinţe. Suficient să pună la pământ clădiri cu tradiţie din Bucureşti şi să-i facă dispăruţi pentru totdeauna pe Toma Caragiu, pe Doina Badea ori pe Alexandru Bocăneţ...

Ultimul cutremur puternic fusese în 1940, pe 10 noiembrie - 7,7 grade pe scara Richter. De-atunci, nimic ieşit din comun. Parcă se dezobişnuise lumea de zguduituri: îşi mai punea câte unul întrebări - dacă vor rezista sau nu la un eventual cutremur blocurile de 10 etaje construite la dorinţa lui Ceauşescu - dar atât. Aşa că atunci când a luat startul, pe 4 martie 1977, unda de şoc a lovit din plin. Magnitudinea - 7,4 pe scara Richter. Trei oscilaţii - pe verticală, pe orizontală nord-sud, pe orizontală est-vest. Apoi, întuneric, vacarm, sirene, glasuri isterice, ţipete după ajutor, imagini de coşmar. În Bucureşti şi pe întreg teritoriul Republicii Socialiste România a fost instaurată "starea de necesitate", la decizia lui Ceauşescu, întors de urgenţă în ţară din vizita oficială în Nigeria.

La 30 de ani de la "marea zguduială", ziarul Adevărul intră în culisele dezastrului: am făcut un film al catastrofei, am vorbit cu Florica Iordache, femeia de serviciu de la cofetăria "Scala" care a stat 65 de ore sub dărâmături, am vorbit cu o mamă care-a născut în noaptea aceea, la lumina felinarelor, un fiu căruia apropiaţii i-au spus "Cutremurici", am fost în comuna Vrâncioaia, să vedem cum convieţuiesc localnicii cu seismele şi cum se experimentează un sistem de avertizare cu peşti şi cu papagali. Şi-am readus în actualitate "chestiunea cutremurului": nu vom avea un seism de proporţii serioase în următorii 2-3 ani, ne-a declarat Gheorghe Mărmureanu, dar când va fi, va fi catastrofal, mai puternic decât cel din 1977. Partea proastă este că, de zece ani de când se fac reconsolidări, din cele peste 120 de clădiri din Capitală considerate "pericol public", au fost reconsolidate numai 8. Da, 8, aţi citit bine. Şi cum o veste rea nu vine niciodată singură, aflaţi că Bucureştiul este considerată capitala cu cel mai ridicat risc seismic din Europa şi că, în cazul unui cutremur, cea mai afectată va fi zona de nord a oraşului, acolo unde sunt lacurile...