18 persoane, trimise în judecată pentru furt de benzină şi motorină din cisterne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
18 persoane au fost trimişi în judecată pentru furt de combustibil FOTO Adevărul

18 persoane, printre care şase membri ai clanului „Ivan”, au fost trimise în judecată într-un dosar privind furtul a aproape 38.000 de tone de benzină şi motorină din vagoanele-cisternă ale unei societăţi comerciale.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu a decis trimiterea în judecată, pentru furt calificat, zece persoane, dintre care opt în stare de arest preventiv, potrivit unui comunicat de miercuri al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Alţi şase suspecţi, dintre care patru arestaţi preventiv, vor fi judecaţi pentru complicitate la furt calificat, iar doi, pentru favorizarea infractorului, respectiv tăinuire şi complicitate la furt calificat.

Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie - iunie, inculpaţii au sustras importante cantităţi de benzină sau motorină, chiar şi câte patru tone o dată, din vagoane-cisternă aparţinând unei societăţi comerciale ce are ca obiect de activitate explorarea, producţia şi rafinarea petrolului. Produsele petroliere astfel sustrase erau comercializate cu sume cuprinse între 4 şi 4,5 lei/litru.

„Iniţial, inculpaţii acţionau în mod organizat, după planuri bine puse la punct, fiind anunţaţi în prealabil de către persoane din cadrul depozitului, când garnitura de tren părăsea incinta, precum şi în ce vagon se afla încărcătura ce urma a fi sustrasă. Astfel, mecanicii de locomotivă sustrăgeau cu ajutorul angajaţilor depozitului sute de litri sau chiar tone de carburant în timpul operaţiunilor de cântărire şi descărcare pe care îl scoteau în afara depozitului, în vagoanele ce au trecut deja prin acest proces, de unde inculpaţii, cu ajutorul unor recipienţi din plastic (găleţi), îl încărcau în bidoane şi butoaie de 40, respectiv 60 litri. Produsele petroliere sustrase erau transportate cu ajutorul unor autovehicule, achiziţionate în acest scop, la locuinţele lor aflate la aproximativ 500 de metri de locul faptei”, se mai arată în comunicat.

Ulterior, susţin procurorii, inculpaţii acţionau în mod independent, în propriul beneficiu.

În acest dosar, au fost făcute mai multe percheziţii la domiciliile inculpaţilor şi la depozitul de carburant aparţinând societăţii comerciale prejudiciate, fiind găsite numeroase recipiente din material plastic, cu capacităţi cuprinse între 40 şi 200 de litri, unele dintre ele prezentând un puternic miros de petrol. Totodată, au fost ridicate mai multe telefoane mobile a căror serie corespundea celor utilizate de inculpaţi pentru a comunica între ei.

Aceştia ştiau că sunt urmăriţi de poliţie

Din interceptările convorbirilor purtate de suspecţi a rezultat că aceştia ştiau că sunt urmăriţi de poliţie, iar din acest motiv foloseau un limbaj codat.

Pentru identificarea locurilor unde aceştia obişnuiau să ascundă recipientele cu carburant, organele de urmărire penală au beneficiat de sprijinul Unităţii de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, se mai arată în comunicat.

Cantitatea de produse petroliere furată a fost estimată la 37.953 tone de benzină şi motorină, prejudiciul fiind, în raport de preţul pieţei, de 227.718 lei.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 6-12 martie. Fecioarele ar putea rezolva o situație dificilă din trecut, schimbări pentru Vărsători, noi începuturi pentru Pești
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"