Universităţile care vor înscrierea unei noi calificări trebuie să justifice necesitatea acesteia pe piaţa muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universităţile trebuie să demonstreze necesitatea pe piaţa muncii a noilor calificări din învăţământul superior, atunci când solicită înscrierea acestora în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS), potrivit metodologiei de înscriere şi înregistrare în RNCIS, aprobată marţi de ministrul Educaţiei.

"Modificările şi actualizările incluse în noua metodologie răspund atât solicitărilor angajatorilor, cât şi cerinţelor europene în domeniu, dar au şi rolul de a reduce decalajul dintre competenţele absolvenţilor de învăţământ superior şi nevoile pieţei muncii. În acest sens, a fost introdusă o primă etapă de înscriere a unei noi calificări din învăţământul superior în care universităţile trebuie să demonstreze necesitatea şi oportunitatea din punct de vedere al pieţei muncii a acestei noi calificări alături de competenţele aferente şi ocupaţiile directe din Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) pe care le poate obţine un absolvent", se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei. 

Ministerul mai precizează că acreditarea unui program de studiu de către Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) este condiţionată de înscrierea şi validarea calificărilor. Introducerea unor noi calificări în RNCIS este condiţionată de existenţa a minim unei ocupaţii în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) destinate acelei calificări.

A doua etapă presupune transmiterea de către fiecare universitate, la Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC), a suplimentului la diplomă obţinut de absolventul programului de studiu acreditat. Pe baza acestui supliment se face înscrierea calificării în noul registru RNCIS, conform standardelor europene, şi publicarea suplimentului pe site-ul ANC la rubrica Registre Naţionale. Universităţile acreditate şi autorizate să funcţioneze provizoriu sunt obligate ca la autorizarea/acreditarea sau evaluarea periodică a oricărui program de studii să înscrie/actualizeze datele în RNCIS.

Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior asigură informarea tinerilor în legătură cu universităţile care oferă aceleaşi calificări, calificările aferente unei ocupaţii pe care şi-o doresc şi unde se poate urma aceasta, respectiv oferta universităţilor la care intenţionează să se înscrie. De asemenea, RNCIS asigură compatibilitatea şi comparabilitatea internaţională a calificărilor dobândite în cadrul sistemului naţional de învăţământ superior, coerenţa calificărilor şi titlurilor acordate de universităţi şi introducerea unor noi calificări din piaţa muncii în concordanţă cu Registrul Naţional al Calificărilor şi Cadrul European al Calificărilor.

Universităţile care nu au înregistrate în RNCIS informaţiile privind calificările de nivel universitar au obligaţia de a depune dosarele, în vederea înscrierii lor gratuite, până la data de 31 decembrie 2015.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură