Universitatea „Al.I.Cuza“ caută mentori pentru boboci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenti

Universitatea „Al.I.Cuza" din Iaşi îi invită pe studenţii din anul 2,3 sau 4 din ciclu de licenţă, masterat sau doctorat să le ofere o mână de ajutor noilor boboci.

"Veteranii" se pot înscrie în programul „Ajută un boboc" pe site-ul oficial al instituţiei uaic.ro. La începutul anului universitar, mentorii au datoria să le ofere bobocilor, în cadrul unor întâlniri informale, informaţii despre viaţa de student şi posibilităţile de dezvoltare, cursuri, seminarii, examene, burse, viaţa în cămin, asociaţii studenţeşti etc.

Pentru a deveni mentori studenţii trebuie să completeze un formular aflat pe site-ul uaic.ro.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi