Un nou concurs pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general în judeţele Caraş-Severin, Vrancea şi Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se caută inspectori şcolari generali pentru judeţele Caraş-Severin, Vrancea şi Tulcea

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice organizează, în data de 12 august 2016, un nou concurs pentru ocuparea a 3 funcţii de inspector şcolar general în judeţele Caraş-Severin, Vrancea şi Tulcea.Dosarele de înscriere pot fi depuse începând de pe 14 iulie şi până pe 28 iulie, arată un comunicat al Ministerului.

Pentru ocuparea acestor funcţii poate candida orice cadru didactic care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:

a) este membru al corpului naţional de experţi în managementul educaţional;

b) este absolvent al unei instituţii de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă;

c) este personal didactic titular în învăţământ şi are gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor;

d) are o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 8 ani, dintre care cel puţin 5 în ultimii 10 ani;

e) a obţinut calificativul „foarte bine” în ultimii 5 ani şcolari încheiaţi şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent;

f) are recomandare/caracterizare vizând calităţile profesionale, manageriale şi morale din partea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ sau din partea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar ori recomandarea senatului universităţii sau a organului de conducere al instituţiei în care candidatul îşi desfăşoară activitatea la data înscrierii la concurs;

g) nu a desfăşurat poliţie politică şi nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;

h) este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor Legii Educaţiei Naţionale;

i) nu a împlinit vârsta standard de pensionare la data susţinerii concursului.

Concursul cuprinde 3 probe: evaluarea Curriculumului Vitae, rezolvarea unui test-grilă utilizând calculatorul, în maximum 50 de minute, şi susţinerea interviului în faţa comisiei de concurs. La prima probă sunt analizate şi evaluate rezultatele obţinute în educaţie şi formare, aptitudinile şi competenţele personale.

Potrivit Ministerului Educaţiei, în condiţiile în care, după finalizarea concursului, funcţiile de inspector şcolar general rămân în continuare vacante, acestea nu pot fi ocupate, prin detaşare în interesul învăţământului până la organizarea unui nou concurs, de persoane care până la organizarea concursului au mai deţinut funcţii de conducere în inspectoratele şcolare sau în casele corpului didactic, dar nu au participat la concurs, respectiv de persoane care s-au prezentat la concurs, dar nu l-au promovat.

Metodologia de concurs, bibliografia, modelul de CV Europass, declaraţia pe propria răspundere, fişele de evaluare a probelor, fişa postului şi lista documentelor necesare înscrierii la concurs se afişează atât la sediul MENCS, cât şi la sediul fiecărui inspectorat şcolar judeţean. 

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump