Târgul colegiilor şi şcolilor private de elită „World Education Fair” vine din nou la Bucureşti, în acest weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii a 30 de şcoli private de elită şi colegii din Anglia, Elveţia, Austria, Germania şi Canada vin în România la târgul „World Education Fair”, care va avea loc la hotelul "Athenee Palace Hilton" din Bucureşti, pe 7 şi 8 decembrie, între orele 10:00 şi 17:00.

Evenimentul se adresează familiilor cu copii având vârste cuprinse între 7 şi 18 ani, care iau în considerare continuarea sau finalizarea studiilor secundare în străinătate .

Târgul oferă copiilor din România oportunitea de a se întâlni cu specialiştii pentru admitere la licee de elită din străinătate şi de a beneficia de consultanţă gratuită pentru alegerea celui mai bun liceu sau a unui curs de limbă străină, în străinătate. 

„În ciuda costurilor mai ridicate, interesul familiilor din România care au venituri ce îşi pot permite o educaţie de elită în străinătate pentru copii este foarte ridicat, datorită calităţii dovedite a studiilor, datorită activităţilor extraşcolare şi siguranţei oferite pentru o admitere cu succes la universităţi de prestigiu oriunde în lume”, a declarat Svetlan Danev, din partea companiei de consultanţă IntegralEdu, organizator al târgului World Education. 

Numărul elevilor români care studiază în străinătate a crescut cu 25%

Potrivit lui Danev, în anul şcolar 2012-2013, numărul copiilor români care învaţă în şcoli occidentale a crescut în medie cu 25%, iar majoritatea elevilor preferă şcolile britanice, urmate în clasament de colegiile elveţiene. Aceşti copii au vârste cuprinse între 11 şi 16 ani iar principalul motiv de a studia în străinătate constituie şansa crescută de a fi admis ulterior la o universitate de prestigiu.

După părerea lui, motivul principal pentru care familiile din România aleg programele de studiu din străinătate este “unificarea relativ lentă a standardelor sistemului de învăţământ românesc cu cele din ţările europene mai dezvoltate. Acest lucru este confirmat de studiul recent al Programului Internaţional pentru evaluarea elevilor, PISA, care spune că în pofida rezultatelor bune la testele de matematică, scriere şi ştiinţă, rezultatele copiilor din şcolile din România rămân sub media pentru Europa, Asia şi Statele Unite ale Americii. Având asftel un interes crescut faţă de studiile de calitate, familiile şi copiii de elită din România mizează prin educaţie, pe asigurarea unui viitor financiar mai bun nu doar pentru copiii lor,  ci pentru întreaga ţară", a comentat Danev.

Peste 50% din participanţi sunt şcoli de elită din Marea Britanie

„În ciuda dezbaterilor politice din Marea Britanie cu privire la obligativitatea vizelor pentru români şi bulgari, interesul instituţiilor de învăţământ britanice faţă de elevii din ambele ţări rămâne ridicat” a spus Danev . În sprijinul acestei afirmaţii, el a declarat că la târgul din Bucureşti din acest weekend, peste 50% din participanţii sunt şcoli de elită din Marea Britanie, dintre care unele vor acorda burse celor mai buni candidaţi din România, burse cuprinse între 30% şi 50 % din taxa de şcolarizare.

Ce şcoli vor participa la târg

La târg vor participa unele din cele mai populare şcoli britanice, inclusiv celebrele CATS College şi Bromsgrove School (în Top 10 cele mai bune şcoli din Marea Britanie), King Edward’s School Witley, Cardiff Sixth Form College şi  Abbey College (DLD), cunoscut pentru rata de succes de 100% la admiterea elevilor la universităţi de prestigiu.

Pentru familiile cu buget mai modest este prevăzută participarea Liverpool College – unul dintre primele colegii private, cu subvenţii de  la stat care reduc taxele de şcolarizare de la 26.000 la 13.000 de lire sterline pe an.

În premieră în cadrul târgului va fi oferită o bursă specială de 42.000 CHF, reprezentând o reducere de 50% din taxa de şcolarizare.  Bursa va fi acordată de prestigiosul colegiu elveţian Institut auf dem Rosenberg şi este destinată candidaţilor din România.

Pentru prima dată, târgul va prezenta şi oportunităţile de studiu în şcoli de elită din Canada, prin participarea renumitelor colegii Asbury College şi Lakefield College, ale căror sedii se află în Ottawa. Cel de-al doilea colegiu este recunoscut pentru absolvenţii iluştri ai familiei regale, inclusiv fratele Prinţului Charles – Prinţul Andrew şi Printul Felipe, moştenitorul coroanei spaniole. Un nou participant în cadrul târgului World Education este Amadeus International School Viena, din care face parte renumita Academia de Muzică Amadeus, cunoscută drept o şcoală pentru laureaţi Nobel .

Aceasta oferă posibilitatea unor studii academice în limba engleză copiilor supradotaţi, şcoala fiind deschisă şi candidaţilor care nu au studiat niciodată un instrument muzical, dar au pasiune, interese serioase şi de durată în domeniul muzicii.

Vizitatorii la târg vor primi informaţii despre taberele de limbi străine din străinătate, care pot fi rezervate în cadrul evenimentului cu preţuri reduse între 5 şi 10 %, cât şi noua ediţie a celui mai mare catalog de tabere de limbi străine cu peste 300 de oferte în întreaga lume.

În continuarea proiectului World Education, pentru candidaţii şi pentru familiile acestora care nu vor putea participa la târgul din Bucureşti, vor fi organizate seminarii specializate de prezentare pe 10 Decembrie, ora 18:00 în Timişoara, la Hotel Timişoara şi pe 12 Decembrie, ora 18:00, în Constanţa, la Hotel IBIS .


Taxele colegiilor de elită din străinătate pentru elevii români, între 20.000-60.000 de euro

Părinţii care vor să-şi trimită copiii la colegii de elită din Germania, Marea Britanie sau Elveţia pot să viziteze, în perioada 7-8 decembrie, la Hotel Hilton din Bucureşti, târgul World Education, care se va mai ţine şi pe 10 decembrie la Timişoara.

Burse de până la 20.000 de lire sterline pe an la târgul liceelor de elită străine

Elevii care vor să studieze la un liceu din străinătate pot participa şi sâmbătă la concursul de burse anuale între 4.500 şi 20.000 de lire sterline, la Târgul World Education, care are loc la Hotelul Hilton din Capitală, anunţă organizatorii.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră