Tăiere masivă a burselor studențești. Viitorii dascăli pierd 1.500 lei, bursele de excelență eliminate. Educația, victima reformei bugetare

0
Publicat:

Ministerul Educației a decis o reducere masivă a burselor pentru studenți în anul universitar 2024-2025, în urma aplicării Legii 141/2025 („Legea Bolojan”). Bugetul alocat burselor scade cu 40%, iar bursele de excelență dispar complet. În plus, sprijinul financiar se acordă doar pe durata cursurilor, iar studenții care învață cu taxă vor rămâne fără burse. Viitorii profesori sunt și ei afectați, cu o scădere de 1.500 de lei la cuantumul burselor, potrivit jurnaliștilor de la Edupedu.ro.

Ordinul de ministru al educației și cercetării (OMEC) 4.958/2025 prevede sume mai mici la bursele pentru studenții de la licența didactică cu dubla specializare sau masteratul didactic – adică viitorii învățători, educatori sau profesori.

Dacă prin OME 7.296/2024 în forma inițială primeau bursă de studiu egală cu salariul minim brut (aproximativ 3.700 de lei), din acest an vor primi doar cât salariul minim net rezultat din salariul minim brut de 4.050 lei (actualizat la 1 ianuarie 2025), adică 2.165 de lei.

Se aprobă cuantumul bursei de studiu […] în valoare de 2.165 lei.” (OMEC 4.958/2025, Art. I, alin. 2)

Potrivit unei analize realizate de jurnaliștii de la Edupedu.ro, aceasta înseamnă o scădere de peste 1.500 de lei pentru fiecare beneficiar. OMEC 4.958/2025 îl modifică pe cel cu cuantumurile pentru anul universitar în curs, ceea ce înseamnă că sunt afectate inclusiv plățile rămase pentru anul universitar 2024-2025. 

Anul universitar 2025-2026 începe la finalul lunii septembrie – începutul lunii octombrie 2025, în funcție de data stabilită de fiecare universitate.

Cuantumul pentru bursa socială nu este modificat prin acest ordin de ministru, ceea ce înseamnă că cel puțin plățile rămase pentru anul universitar 2024-2025 se vor face cu minimum 925 de lei pe lună per student, cât prevede actul normativ.   

Accesul la burse este restricționat: doar pe durata cursurilor și exclusiv pentru cei fără taxă.

  Al doilea ordin, OMEC 4.957/2025, care modifică OME 6.463/2024, prevede că bursele se pot acorda doar în timpul cursurilor, examenelor sau altor activități didactice, nu și în vacanțe. Așadar, studenții nu vor mai primi bani în pauzele dintre semestre sau în vacanța de vară, inclusiv cele sociale.  

Bursele se acordă pe perioada desfășurării activităților didactice […] doar pentru studenții […] înmatriculați pe locurile finanțate de la bugetul de stat.” (OMEC 4.957/2025, Art. I, alin. 9)

Totodată, este precizat că doar studenții de pe locurile finanțate de stat au dreptul la burse. Până acum, se puteau acorda burse și studenților „indiferent de forma de finanțare” a locului pe care sunt.

Dispar bursele de excelență olimpică

Printre categoriile de burse eliminate complet se numără bursele de excelență, acordate până acum pentru rezultate academice deosebite studenților de anul I, olimpici internațional în timpul liceului.

Articolul 2, alineatul (2), litera a) se modifică și va cuprinde doar […] bursele prevăzute la lit. b).” (OMEC 4.957/2025, Art. I, alin. 2)

Fondul total pentru burse scade cu 40%

În loc să fie calculat din salariul minim brut, fondul de burse va fi stabilit din salariul minim net, ceea ce înseamnă că universitățile vor avea cu 40% mai puțini bani pentru burse. Ele vor fi nevoite să aleagă între a acorda sume mai mici tuturor sau a păstra sumele actuale, dar pentru mai puțini studenți.

Valoarea costului standard […] este echivalentul a 10% din salariul de bază minim net pe țară garantat în plată.” (OMEC 4.957/2025, Art. I, alin. 10) 

Deciziile Ministerului Educației, puse în aplicare prin noile ordine de ministru, marchează una dintre cele mai ample restructurări ale sistemului de burse din ultimii ani. Efectele acestor modificări riscă să se resimtă pe termen lung, mai ales în rândul tinerilor aflați în situații vulnerabile sau care aspirau la o carieră în educație. 

A patra zi de proteste în educație. Sindicaliștii din învățământ cer demisia ministrului David 

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța