Tabără de vară pentru cercetaşi la Predeal, organizată de Ministerul Apărării Naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Apărării Naţionale lansează marţi, 26 martie, concursul naţional de selecţie pentru participarea elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal la cea de-a opta ediţie a taberei de vară pentru cercetaşi "Fii cel mai bun! Fii la înălţime!".

Ediţia din acest an se va desfăşura, în perioada 27 iulie – 3 august, la Predeal, cu sprijinul Statului Major al Forţelor Terestre. La tabără se pot înscrie elevii care sunt, la momentul desfăşurării concursului, în clasele VI-VII şi IX-XI, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale

Tabăra îşi propune să dezvolte şi să valorifice calităţile fizice şi morale ale tinerilor participanţi, spiritul de competiţie şi de echipă. Programul taberei va cuprinde activităţi aplicativ - militare, întreceri sportive, vizite la obiective militare şi turistice.

Concursul de selecţie cuprinde două etape, în cadrul acestora testându-se cunoştinţele elevilor despre Armata României, NATO şi UE.

În prima etapă (26 martie – 20 aprilie), echipe constituite din câte doi elevi vor trebui să completeze un formular de înregistrare şi să răspundă la 20 de întrebări tip grilă.

Pentru cea de-a doua etapă (21 aprilie – 11 mai), echipele care au răspuns corect la cel puţin 15 întrebări ale primei etape se califică, acestea urmând să răspundă la un nou set de întrebări.

În perioada 12 - 18 mai, juriul concursului va evalua răspunsurile trimise de echipele calificate în cea de-a doua etapă, 21 dintre acestea (primele 10 echipe din învăţământul gimnazial şi primele 11 echipe din învăţământul liceal) urmând să participe la tabăra de pregătire.

Mai multe pentru tine:
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”