STUDIU Societatea Academică din România prezintă şase metode de îmbunătăţire a sistemului de învăţământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorii studiului SAR propun metode de îmbunătăţire a sistemului de educaţie din România                       FOTO: Arhiva Adevărul

Societatea Academică Română (SAR) a prezentat, marţi, un studiu comparativ care evaluează calitatea învăţământului în Europa de Est, inclusiv în România. Studiul a pornit de la ideea că, în educaţie, calitatea învăţământului se datorează nu atât de mult resurselor, cât modului în care sunt gândite şi aplicate serviciile educaţionale.

Studiul SAR, lansat săptămâna aceasta, arată că în România ar trebui să se pună accent pe două aspecte: asigurarea calităţii în sistemul de învăţământ şi prevenirea abandonului şcolar. 

Rata de abandon şcolar în România este de 4,3%, în medie, şi ajunge până la 6,7% în cazul copiilor de etnie romă.

Din păcate, nu prea se implementează măsuri în acest sens fiindcă sistemul nu este încă descentralizat, iar implicarea părinţilor şi a profesorilor nu se face ca în Occident, susţin experţii SAR.

Educaţia în România este centralizată, fiind un sistem care controlează şi decide la nivel naţional ce se întâmplă în învăţământul obligatoriu de stat. Există o Strategie de Descentralizare a învăţământului preuniversitar încă din anul 2005, dar ea nu a fost aplicată până la capăt, mai arată raportul SAR.

Este vorba de transferul de autoritate, responsabilitate şi resurse în privinţa luării deciziilor şi a managementului general şi financiar către unităţile de învăţământ şi comunitatea locală, însă grila de salarizare a profesorilor rămâne să fie stabilită la nivel naţional.

Cum poate creşte calitatea învăţământului românesc

Autorii studiului au descoperit că în România există trei modalităţi prin care sistemul asigură creşterea calităţii învăţământului. 

Este vorba de evaluarea întregii unităţi şcolare făcută de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), de evaluarea performanţelor profesorilor, făcută la clasă prin inspecţii şcolare, şi de competiţia dintre şcoli care vor să atragă elevi foarte buni pentru reputaţia instituţiei.

Cercetătorii recomandă şase metode prin care se poate îmbunătăţi calitatea învăţământului românesc cum ar fi:

  • Evaluarea serviciilor educaţionale cu accent pe finalitatea acestora
  • Identificarea aportului real al şcolii la progresul elevilor
  • Stimularea implicării părinţilor şi autorităţilor locale
  • Intervenţie pentru educaţie particularizată la caracteristicile şcolii
  • Promovarea incluziunii sociale
  • Realizatea unui benchmarking între şcoli.

Realizarea benchmarking-ului înseamnă elaborarea unui profil al fiecărei şcoli evaluate care să conţină date privind portofoliul şcolii, satisfacţia beneficiarilor şi profilul social al elevilor.

De asemenea, se recomandă şi analiza rezultatelor la testele naţionale standardizate şi compararea acestora cu rezultatele altor şcoli de profil similar.

În cadrul programului Global de Cercetare "Varietăţi ale Guvernării": Livrarea eficientă a serviciilor publice", experţii în educaţie Claudiu Ivan şi Roxana Georgiana Radu au examinat pentru Societatea Academică din România (SAR) sistemul românesc de învăţământ preuniversitar (clasele I-VIII) şi au dat o serie de recomandări pentru îmbunătăţirea acestuia.

Studiul Societăţii Academice din România  a fost condus de Corina Murafa şi a avut o echipa de cercetători formată din experiţi din România, Albania, Bulgaria, Macedonia, Montenegru, Serbia şi Slovenia.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”