Studenţi tot mai aproape de visul american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Vereş (dreapta) a fost supervizorul unei echipe de curăţenie la un hotel din Statele Unite

Programul Work&Travel le permite în fiecare an tot mai multor tineri să vadă America, plătind cu munca lor. Tinerii pot opta pentru slujbe de îngrijitor în Parcul Yellowstone ori pot lucra pe plajele din Hawaii.

Studenţii care vor să muncească vara viitoare în State au şanse mai mari să-şi îndeplinească visuri, deoarece condiţiile de selecţie sunt mai lejere ca-n anii anteriori. Experienţa americană poate fi trăită acum de orice student, fără să se ţină cont de medie sau de anul din care face parte.

„Ambasada SUA la Bucureşti ne-a anunţat că de anul acesta media şcolară nu mai reprezintă un criteriu de selecţie pentru niciun student, indiferent de anul de studiu. Bobocii nu vor mai fi discriminaţi, pot pleca şi ei", explică Ruben Budău, consilier Work&Travel la Oradea.

Mai mult decât atât, tinerii au posibilitatea să lucreze în State până la 31 octombrie, faţă de 1 octombrie, data la care erau nevoiţi să se întoarcă prin programele desfăşurate până anul trecut.

„În urmă cu doi ani, am fost plecată prin acest program în Hawaii şi a fost o experienţă de viaţă care m-a ajutat din mai multe puncte de vedere. Am lucrat la un fast-food, unde eram casieriţă, şi câştigam foarte bine", povesteşte o fostă beneficiară, Sorana Bustea.

Joburi plătite bine

Un student orădean care a trăit visul american s-a întors în ţară cu destui bani cât să nu mai muncească până anul viitor. „Cu ce am câştigat în SUA mi-am plătit facultatea anul acesta şi îmi permit să mă întreţin până vara viitoare. A fost o experienţă pe care aş repeta-o oricând, atât pentru partea financiară, cât şi pentru locurile pe care au avut ocazia să le vizitez", mărturiseşte Ionuţ Vereş.

Luna trecută s-a dat startul la înscrieri pentru sezonul vacanţei de vară 2011. Studenţii au ocazia să lucreze şi să-şi petreacă vacanţa departe de casă, pe o plajă din Hawaii, în regiunea Pacific-California sau în Na­tional Park Yellowstone. Cei care vor să se înscrie în program trebuie să aibă peste 18 ani, să ştie engleză, să fie studenţi, masteranzi sau doctoranzi la zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată sau în curs de acreditare.

„Studenţii trebuie să vină din timp pentru a rezerva un loc, deoarece este posibil ca în următoarele săptămâni unele pachete speciale, precum Hawaii, California, Casino sau Seneca să se epuizeze", a mai precizat consilierul.

Pachete speciale în cele mai exotice locuri

Joburile sezoniere sunt în domeniul turistic, cu excepţia celor de pe Seneca, unde este vorba despre agricultură. Potrivit datelor furnizate de Ruben Budău, până în acest moment, 35 de studenţi orădeni au aplicat pentru unul din pachetele puse la dispoziţia lor.

Totodată, o altă noutate în programul de anul acesta este faptul că, la începutul lunii decembrie, tinerii care s‑au înscris în programul experienţei americane pot merge la Cluj, unde va avea loc o întâlnire cu angajatorii din America.

„Studenţii vor avea posibilitatea să stea faţă în faţă cu angajatorii lor şi astfel vor afla concret de la ei ce condiţii trebuie să întrunească pentru a fi acceptaţi la muncă în State", a mai explicat consilierul. Studenţii care nu s-au înscris încă mai pot să facă acest lucru, în limita pachetelor rămase libere, având ocazia să opteze şi pentru un job la New York.  

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne