Studenţi la oraş, manageri la sat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii Facultăţii de Management din Călăraşi, instituţie care aparţine de Universitatea Bucureşti, au făcut turul judeţului pentru a lua pulsul mediului rural.  Printr-un proiect inedit, viitorii manageri au străbătut 26 de comune din judeţul Călăraşi pentru a face planuri de dezvoltare utile comunităţilor.

Studenţii de la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, profilul Inginerie Economică în Agricultură - ce aparţine de Universitatea Bucureşti - au avut de intervievat 57 de persoane din mediul rural pentru examenul la disciplina Dezvoltare Rurală.

Pe lângă proiect, studenţii au avut de realizat şi o prezentare cu fotografii sugestive despre localitatea res­pectivă. „Studenţii au primit o cerere din partea facultăţii către administraţia publică locală pentru a le acorda sprijin în realizarea proiectului. Majoritatea primarilor au fost primitori, motiv pentru care le mulţumim", declară Daniela Creţu, directoarea Facultăţii de Management.

Impresiile studenţilor

Răspunsurile din chestionare i-au ajutat pe tineri să cunoască mai bine nevoile satului  Fotografii: Monica Măgureanu

Ţăranii au răspuns la un chestionar cu 17 întrebări despre felul în care arată comuna, cât de mulţumiţi sunt de viaţa pe care o duc şi de veniturile pe care le au. Ei au mai fost întrebaţi şi dacă ar dori să ajute la dezvoltarea comunei şi ce ar face pentru acest lucru. 

Loredana Dimofte (32 de ani) este studentă în anul al III-lea şi împreună cu colega sa, Emilia Râncioagă (21 de ani), au studiat comuna Grădiştea. „Cel mai mult m-a impresionat faptul că aceşti oameni par lipsiţi de pers­pective şi planuri de viitor", spune dezamăgită Loredana Dimofte. „Nu au sprijin pentru a se implica în proiectele europene şi nici specialişti care să-i îndrume", adaugă studenta.

Ţinând cont de resursele naturale de care dispune comuna Grădiştea, cele două studente cred că acestea ar putea fi mai bine valorificate şi exploatate. „Ar trebui derulate proiecte pentru alimentarea cu gaze şi apă potabilă. De asemenea, infrastructura ar trebui pusă la punct. Nici cu turismul nu stau prea bine, deşi condiţii propice dezvoltării acestuia sunt", crede Loredana Dimofte.

Pentru ca proiectul să fie mai atractiv, Loredana a înlocuit prezentarea în Power Point cu un film de 15 minute. Doi studenţi tomnatici, Alexandru Botea (44 de ani) şi Costel Dragomir (37 de ani), au mers în comuna Mănăstirea. Au făcut poze, au discutat cu oamenii şi au aflat care sunt oportunităţile  de dezvoltare. „Mergând prin comună, am descoperit oameni foarte primitori, gospodari şi sociabili. Ne-au invitat în casă şi au fost ospitalieri", spune Alexandru Botea.

Investiţie într-o fabrică de conserve de peşte

Având în vedere că aici există un luciu de apă, iar pescuitul este principala îndeletnicire a localnicilor, studenţii propun ca la Mănăstirea să se înfiinţeze o fabrică de conservă de peşte. „Principalele motive care împiedică dezvoltarea pe termen lung sunt birocraţia excesivă şi lipsa specialiştilor în consultanţă pentru accesarea fondurilor europene. Oamenii sunt deschişi şi ar vrea să investească, însă lipsa specialiştilor face ca lucrurile să stagneze", afirmă Alexandru Botea.

Rezultatele obţinute după munca de teren şi din cercetarea studenţilor vor fi puse la dispoziţia comunităţilor locale. „Rezultatele acestor cercetări vor fi prezentate în cadrul sesiunii de comunicări ştiinţifice ce se va desfăşura în septembrie, când la Călăraşi se vor împlini 13 ani de învăţământ universitar agricol. Primarii localităţilor respective vor intra în posesia materialelor pentru a-i ajuta la proiectele viitoare", a adăugat Daniela Creţu.  

Cercetare

Studenţii de la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală au avut de intervievat 57 de persoane din mediul rural, apoi au întocmit planuri de dezvoltare pentru satele vizitate în judeţul Călăraşi.

Primarii se vor inspira pe viitor din proiectele studenţilor pentru dezvoltare rurală.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG