Stagii de practică în aparatul de stat pentru studenţii şcoliţi peste hotare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai buni studenţi din străinătate au fost premiaţi în februarie la Gala LSRS     FOTO: LSRS

Tinerii şcoliţi peste hotare pot aplicat pentru stagii de practică de 1-3 luni în vacanţa de vară, în principalele instituţii ale statului român, în cadrul celei de-a doua ediţii a Programului „SMART Internships”, dedicat tinerilor (studenţi şi proaspăt absolvenţi) cu studii la cele mai bune universităţi din întreaga lume şi creat de Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS).

Cea de-a doua ediţie a Programului de management shadowing în instituţiile publice („Hai Acasă!”, va avea loc anul acesta în parteneriat cu o serie de instituţii publice, precum Administraţia Prezidenţială, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Tineretului şi Sportului sau Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Institutul European din România şi Centrul Europe Direct Bucureşti.

În perioada vacanţei universitare din vara acestui an, instituţiile vor deschide porţile beneficiarilor Programului „SMART Internships” pentru stagii cu o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni, stagii ce se vor desfăşura pe lângă echipele de conducere din cadrul acestora.

Administraţia Prezidenţială deschide stagii „SMART internships” la:

  • Cancelaria Preşedintelui
  • Departamentul Securităţii Naţionale
  • Departamentul de Comunicare Publică
  • Departamentul Afaceri Strategice şi Securitate Internaţională
  • Departamentul Constituţional Legislativ
  • Departamentul pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă
  • Departamentul Politică Externă
  • Departamentul Mediul de afaceri
  • Departamentul Afaceri Europene
  • Departamentul Politici Economice şi Sociale
  • Departamentul de Sănătate Publică
  • Departamentul Educaţie şi Cercetare
  • Departamentul Analiză Politică


Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pune la dispoziţia tinerilor cu experienţă internaţională de studiu internshipuri SMART la Cabinetele Secretarilor de Stat din cadrul MADR.

Ministerul Educaţiei Naţionale oferă internshipuri SMART în cadrul Direcţiei Relaţii Internaţionale.

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice oferă internshipuri SMART la cabinetele Secretarilor de Stat şi la cele ale Directorilor de Direcţii din cadrul MMFPSPV.

Ministerul pentru Societatea Informaţională îşi deschide porţile pentru proiectul „SMART Internships” cu poziţii la un Cabinet de Secretar de Stat din cadrul MSI.

Ministerul Tineretului şi Sportului oferă celor mai buni tineri cu experienţă academică internaţională stagii „SMART Internships” la Cabinetul Ministrului, la Cabinetele Secretarilor de Stat pe activităţi de Sport şi pe activităţi de Tineret.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii deschide stagii de cercetare în cadrul Direcţiei Cercetare, Expoziţii, Publicaţii.

Institutul European din România deschide internshipuri SMART la:

  • Cabinet Director General
  • Serviciu Comunicare şi Marketing: Departamentul „Comunicare şi activităţi editoriale” & „Centrul de Documentare IER
  • Biroul Studii şi Analize
  • Biroul Formare
  • Compartimentul Proiecte
  • Serviciul Traduceri (franceză avansat, engleză, studii juridice)

Centrul Europe Direct Bucureşti deschide internshipuri SMART în cadrul echipei de coordonare.

Reprezentanţii LSR susţin că lista instituţiilor partenere este în actualizare, urmând să aibă discuţii în perioada imediat următoare şi cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Institutul Cultural Român.


Pe aceeaşi temă:

„Hai Acasă!”, o campanie pentru studenţii românii din străinătate care îşi doresc un job în ţară

CAMPANIE De ce să mai revii în ţară? Motivele studenţilor şcoliţi în străinătate

Cei 26 de absolvenţi şi masteranzi care vor face practică la Guvern vara aceasta

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări