Sorin Cîmpeanu: Anul viitor, în loc să avem 5.000 de posturi titularizabile, estimez că vom avea peste 20.000 - 25.000

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Liviu Chirica

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a declarat, vineri seară, că anul viitor vor fi disponibile peste 20.000 de posturi titularizabile.

Sorin Cîmpeanu a declarat, la B1TV, că anul acesta au fost scoase la concurs 5.193 de posturi de titularizare. 

”Tocmai ce am încheiat examenul de titularizare, am avut 5.193 de posturi scoase la concurs. Am avut discipline precum Sociologie sau Filozofie în care au fost câte doar trei posturi în toată ţara. Pentru a fi titularizabile, adică pentru a fi ocupate pe perioadă nedeterminată, adică pentru a oferi şansa acelui profesor de a contracta, spre exemplu, un credit la bancă. La Geografie, doar nouă posturi în toată ţara au fost, dintre care niciunul în mediul rural”, a declarat subliniat Sorin Cîmpeanu.

Dacă anul asta au fost peste 5.000 de posturi scoase la concurs, ministrul Educaţiei estimează că anul viitor vor fi peste 20.000-25.000 de posturi deoarece vor fi scoase la concurs şi posturile cu jumătate de normă. Această decizie a fost luată pentru a atrage în sistem profesori care să predea şi în mediul rural.

”Anul viitor, în loc să avem 5.000 de posturi titularizabile, estimez că vom avea peste 20.000 - 25.000, deci de cinci ori mai multe, pentru că vom scoate la concurs şi acele posturi care nu au o normă întreaga, au cel puţin o jumătate de normă, pentru a atrage în sistem profesori, pentru ca şi în mediul rural să avem şansa de a avea profesori”, a adăugat Cîmpeanu.

În ceea ce priveşte Bacalaureatul, Cîmpeanu a precizat că noul examen ar urma să se aplice din 2027, după parcurgerea unui ciclu liceal. Subiectele vor fi calibrate atât pentru cei care fac o oră pe săptămână. cât şi pentru cei care fac ma multe ore pe săptămână din aceeaşi materie, relatează news.ro. 

”Bacalaureatul ar urma să se aplice în 2027, după ce o generaţie întreagă va fi parcurs întreg ciclul învăţământului liceal. Dacă în toamna anului viitor vom reuşi să avem planuri-cadru noi, în care trunchiul comun să fie 50%, specializarea – 20% şi curricumul la decizia a şcolii să fie extins la 30%, trebuie să judecăm Bacalaureatul prin prisma planurilor-cadru care vor fi, nu prin prisma celor pe care le avem azi şi care sunt învechite de 15-20 ani. 

La acea probă scrisă, pentru a asigura echitatea, ar urma să se verifice competenţele, nu cunoştinţele, la toate disciplinele din trunchiul comun, respectiv Limbă Română şi Matematică, într-o proporţie de cel puţin 40%, adăugăm Geografie şi Istorie până la 60%, după care venim cu Fizică, Chimie, Biologie într-o proporţie mai mică şi cu Economie sau o altă disciplină din socio-umane. Aceste verificări ar urma să se facă la nivelul competenţelor de bază. 

Mai clar, dacă într-o şcoală vom avea o oră de matematică pe săptămână şi în altă şcoală trei ore sau patru, subiectele vor fi concepute aşa încât să fie calibrate pentru cei care fac o oră pe săptămână. Asta înseamnă că vom avea o probă unică de Bacalaureat”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”