Sindicalişti: Rezultatele Examenului de Titularizare sunt eşecul clasei politice. Iohannis ştie de ce s-a ajuns aici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicaliştii precizează că „birocraţia excesivă” este o altă problemă majoră care a condus la rezultatele de la examenul de la titularizare Foto: Arhivă

Rezultatele examenului de titularizare din acest an sunt„ eşecul clasei politice”, au afimat vineri, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).  Totodată afirmă că preşedintele Klaus Ioahannis, care s-a declarat surprins de aceste rezultate, provine din rândul cadrelor didactice şi „ştie sau ar trebui să ştie, de ce s-a ajuns aici”.

„Rezultatele Examenului Naţional de Titularizare sunt eşecul clasei politice care a condus România în ultimii 30 de ani! Cine vrea să arunce vina doar pe profesori, nu face altceva decât să arunce praf în ochii opiniei publice! 

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, cea mai mare federaţie din educaţie, care reprezintă interesele celor care lucrează în cel mai umilit domeniu din sectorul bugetar, consideră că rezultatele Examenului de Titularizare din acest an sunt slabe. Pe noi nu ne surprind, pentru că am fost şi suntem permanent conectaţi la realităţile sistemului de învăţământ. 

Ne întrebăm de ce este surprins Preşedintele României, domnul Klaus Ioahannis, de aceste rezultate, în condiţiile în care domnia sa provine din rândul cadrelor didactice şi suntem convinşi că ştie sau ar trebui să ştie, de ce s-a ajuns aici”, au transmis vineri reprezentanţii FSLI.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri cu privire la rezultatele examenelor susţinute în acest an că notele de la examenul de titularizare reprezintă „singurul eşec”.

 "Eu nu aş vorbi despre un eşec al examenelor, examenele s-au desfăşurat în format fizic, şi examenul de la finalul clasei a opta, şi Bacalaureatul. Rezultatele au fost bune, singurul eşec a fost la titularizare. Probabil are nişte explicaţii pe care le aştept şi eu cu mare interes de la ministrul Educaţiei", a declarat Klaus Iohannis, potrivit News.ro.

Problemele din Educaţie „au fost ignorate”

Sindicaliştii din Educaţie afirmă de asemenea că se ştia că învăţământul în România se confruntă cu probleme serioase, „însă aceste semnale de alarmă au fost ignorate”.

„Ne întrebăm ce explicaţie ar putea să găsească ministrul Educaţiei actual pentru justificarea acestor rezultate. Ceea ce vedem acum este “produsul” complicităţii politicienilor din partide diferite, care s-au succedat la conducerea acestei ţări, fie ca parte a puterii executive, fie ca parte a puterii legislative, care nu au mişcat un deget pentru schimbarea în bine a învăţământului, ba din contră au avut grijă să îl menţină într-o permanentă subfinanţare!

Toţi indicatorii referitori la educaţie, publicaţi în ultimii ani, au arătat că în România învăţământul se confruntă cu probleme serioase, însă aceste semnale de alarmă au fost ignorate.(...)

Nu poţi face educaţie performantă fără oameni bine pregătiţi, implicaţi şi devotaţi acestui sistem, iar acest lucru înseamnă luarea unor măsuri urgente! Cele mai mari greşeli făcute în toţi aceşti ani sunt”, afirmă reprezentanţii Federaţiei.

„Cadrele didactice au salarii mai mici decât şoferii primăriilor”

De asemenea, potrivit FSLI, salariile „neatractive” din educaţie au îndepărtat de acest sistem tinerii performanţi şi cu vocaţie pentru profesia de cadru didactic.

„În acest moment, cadrele didactice au salarii mai mici decât şoferii primăriilor, paznicii instituţiilor publice sau secretarele din administraţia publică! (...) O realitate îngrijorătoare este aceea în care un profesor tânăr cu un salariu de doar 2.300 de lei pe lună trebuie să trăiască şi să fie şi performant în activitate. (...) Chiar şi în aceste condiţii de umilire salarială, majorarea salarială care ar fi trebuit să se acorde în anul 2020, a fost “sărită” şi anul acesta şi se pare că nu se află pe lista de priorităţi a actualei guvernări, nici pentru anul 2022, an în care ar trebui să se aplice integral Legea nr. 153/2017”, atrag atenţia reprezentanţii sindicatului din Educaţie.

Potrivit sursei citate, o altă problemă este neglijarea aproape totală de către învăţământul superior a formării iniţiale a cadrelor didactice este una dintre marile probleme ale învăţământului preuniversitar.

„Viitorii profesori au nevoie de cu totul altceva decât le furnizează în prezent facultăţile. Planurile cadru ale acestora prezintă mari lacune, iar vina pentru ceea ce se întâmplă o poartă şi Ministerul Educaţiei, care are pârghiile necesare pentru a impune reguli legate de formarea iniţială”, conform FSLI.

Totodată sindicaliştii precizează că „birocraţia excesivă” este o altă problemă majoră care a condus la aceste rezultate.

„Cei care ne conduc sunt buni doar la discursuri populiste şi ştiu exact cum să manipuleze opinia publică aruncând vina şi responsabilitatea pentru orice formă de eşec al sistemului de învăţământ, în ograda celor care chiar muncesc– angajaţii acestui sistem! E uşor să arăţi cu degetul de la pupitrul insituţiei pe care o conduci, e uşor să găseşti ţap ispăşitor, mai greu e să îţi asumi, că prin funcţia pe care o ai, fie că eşti ministru, parlamentar sau şef al statului, nu ai făcut nimic sau nu cât trebuie pentru redresarea şcolii româneşti! Este evident că situaţia actuală a învăţământului nu este cea dorită şi acest lucru  trebuie să ne pună pe fiecare dintre noi pe gânduri-  sindicate, Guvern, cadre didactice, elevi şi părinţi. Trebuie făcut front comun pentru a schimba în bine învăţământul din România, iar mentalitatea faţă de acesta: <Lasă că merge şi aşa!>, trebuie să dispară!”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța