S-a dat startul înscrierilor la grădiniţă în Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înscrierile la grădiniţă au început ieri, în Bucureşti şi se termină pe 14 iunie 2019, potrivit calendarului de înscriere la grădiniţă anunţat de Inspectoratul Şcolar din Capitală. În ţară însă, sunt grădiniţe care au acceptat înscrierile încă din ianuarie 2019.

Actele necesare pentru înscrierea la grădiniţă 2019 sunt următoarele: cerere de înscriere la grădiniţă, pe care grădiniţele le-o pun părinţilor la dispoziţie, adeverinţe de salariaţi ale părinţilor/ale unui părinte (pentru grădiniţele cu program prelungit şi săptămânal), copie certificat de naştere copil, copie buletin părinte/tutore/reprezentant legal, hotărâri judecătoreşti (dacă este cazul), fişa medicală, completată potrivit reglementărilor în vigoare. 

În situaţia în care sunt mai multe cereri de înscriere decât locuri, părinţii trebuie să aducă şi acte care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare generale sau specifice ale celor trei unităţi de învăţământ pentru care au optat, transmit inspectorii şcolari. Concret, în situaţia în care, într-o grădiniţă, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice, conform Ministerului Educaţiei. 

Criteriile generale de departajare constau în existenţa unui document care dovedeşte că un copil este orfan de ambii părinţi sau de un singur părinte, existenţa unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în grădiniţa respective, existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului. La aceste criterii, se adaugă cele specifice, care se aplică numai după criteriile generale. Acestea sunt realizate de fiecare grădiniţă în parte. 

Grădiniţele din Capitală vor afişa listele finale cu copiii înscrişi/admişi în grădiniţă, pentru anul şcolar 2019 – 2020, după prima etapă, în data de 18 iunie 2018, la ora 15:00. Copiii respinşi în etapa I de înscrieri la grădiniţă 2019 vor putea fi înscrişi pe locurile rămase libere în etapa a II-a, conform ISMB.  

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată