România şi China au decis recunoaşterea reciprocă a studiilor superioare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Educaţiei din Republica Populară Chineză a fost semnat un memorandum privind recunoaşterea diplomelor şi certificatelor din învăţământul superior.

Potrivit unui comunicat al MEC, România va recunoaşte certificatul de absolvire a cursului special de educaţie (Zhuanke), obţinut în China, precum şi certificatul de absolvire a cursului general de educaţie şi/sau diplomă de licenţă, certificatul de absolvire – nivel Master, certificatul de absolvire – nivel doctorat.

Republica Populară Chineză va recunoaşte diploma pentru ciclul I de studii superioare, respectiv diploma de licenţă, diploma de inginer, de urbanist, arhitect, pentru ciclul al II-lea – diploma de master; precum şi diploma pentru ciclul al III-lea – doctoratul.

Pentru a fi recunoscute diplomele şi certificatele obţinute în România, acestea trebuie eliberate şi autentificate de instituţiile de învăţământ superior, în timp ce diplomele şi certificatele eliberate de instituţiile de învăţământ superior sau institut de cercetare din China trebuie să fie însoţite de o dovadă a verificării, emisă de autorităţile centrale competente.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie