Rezolvarea subiectelor la Limba şi Literatura Română de la Evaluarea Naţională 2020. DOCUMENT VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La subiectul al doilea, elevii au avut de realizat o naraţiune în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei activităţi preferate.

Profesoara de Limba Română Cristina Tunegaru a oferit rezolvarea subiectelor de anul acesta la examenul de Evaluare Naţională, proba de Limba şi Literatura Română. În opinia acesteia, subiectele au avut o dificultate medie spre uşoară.

La subiectul 1 elevii au avut de analizat un fragmen din opera „Zborul” de Sorin Titel şi să demostreze apartenţa operei la genul epic. La subiectul al doilea, punctul B, ei au avut de realizat o naraţiune în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei activităţi preferate.

Profesoara Cristina Tunegaru a declarat pentru „Adevărul” că „subiectul a fost de o dificultate medie spre uşoară, sunt puţine exerciţiile la care elevii pot întâmpina dificultăţi. Dacă au citit cu atenţie textul literar - un text accesibil, adecvat vârstei - nu au întâmpinat dificultăţi în ceea ce priveşte identificarea ideilor, principale/ secundare sau redactarea argumentelor în cadrul compunerii”.

Rezolvarea subiectelor la examenul de Evaluare Naţională, proba de Limba Română

Subiectele de la Evaluare Naţională 2020: Limba şi Literatura Română

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete