Reportaj din ultima zi de Bac 2015: „Da, mă, m-am plictisit, aşa că am ieşit la o ţigară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
55.000 de elevi au suţinut a doua sesiune de BAC 2015 FOTO Arhiva Adevărul

Candidaţii la Bacalaureat au susţinut vineri ultima probă din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului. La Colegiul Tehnic Media din Capitală, majoritatea elevilor s-au grăbit să iasă cât mai repede din sala de examen.

Unii dintre ei erau deja la a treia încercare, dar tot nu învăţaseră nimic pentru examen. „Cred că mă întorc la vară", spune o fată fără prea multe griji, în timp ce se apropie de grupul de colegi care o aşteptau afară, în mare veselie, toţi proaspăt ieşiţi din examen. Un băiat vine grăbit în urma ei şi dă mâna cu băieţii din grup.

„Ai făcut, mă, ceva?", îl întreabă colegii.  „Da, mă, m-am plictisit, aşa că am ieşit la o ţigară", spune acesta râzând şmechereşte. Tot grupul râde. Se aude soneria unui telefon, o manea, iar unul dinte băieţi răspunde. „Da, mâcaţi-aş, am ieşit, am scris trei pagini, mă, nu ştiu cât de bine e, poate iau de data asta”, spune el râzând fără nicio grijă.

Bac-ul e mai mult un subiect de glumă pentru majoritatea dintre ei. La intrare este şi un grup de tineri care împart pliante pentru admiterea din toamnă la facultăţi private.

Alături, un grup de copii mai studioşi îşi calculează cu pixul pe plianetele de admitere la „Spiru Haret", dacă au rezolvat corect la a doua problemă de biologie. Un grup de fete iese din curtea şcolii îndreptându-se spre ei repede. „Ha! Digestia! Exact ce am învăţat", spune o fată ţopăind în extaz. Grupul râde, apoi fiecare în parte îşi dă cu părerea cum li s-au părut subiectele. 

„Grele aici, nu prea înţeleg, mie mi-a dat într-un fel, lui în alt fel. Bine, iau cinci oricum, dar poate ieşea mai mult la notă", zice unul dintre băieţi, aplecat peste calculele de pe pliant.

Un alt grup iese pe poarta şcolii, în faţă trece o tânără blondă îngrijită fără cusur, cu ochelari de soare. Trece tranşant cu capul sus pe lângă împăriţitorii de pliante aproape îmbrâncindu-i. „Uite-o şi p-aia, mă!", exclamă unul dintre băieţii ieşiţi la ţigară. Fata se urcă cu capul sus într-o maşină fără să se uite în urmă. Nu este singura tânără care iese sfidător pe poarta şcolii, mai sunt câţiva candidaţi care nu le dau atenţie celorlalţi. 

La un moment dat, într-unul din grupurile adunate la intrare se aud manele cântând la un telefon. Tot o sonerie. Băieţii se simt bine, din centrul de examen iese liniştit şi ultimul lor coleg. „Cum a fost, mă? Ce ai stat atâta?", îl întreabă unul dintre ei. „Bă, mâncaţi-aş, am scris patru pagini la biologie, tu cât ai scrisă dă-te-n...", se laudă băiatul în tricou alb. „Hai, bă, să mâncăm ceva că mi s-a făcut foame de când te aştept să ieşi odată", îi răspunde celălalt.

Elevii îşi vor afla rezultatele marţi, pe 1 septembrie, iar în aceeaşi zi pot depune contestaţii urmând ca rezultatele finale să fie afişate vineri, săptămâna viitoare.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare