Profesorii cer spor de radiaţii pentru şcoala online. „Şi alţi bugetari primesc şi au salarii mult mai frumoase”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare sindicat din educaţie – FSLI – a adresat Guvernului un apel pentru dotarea de urgenţă a şcolilor cu infrastructură necesară pentru învăţământul online. Printre cereri se numără şi acordarea un spor de radiaţii pentru riscuri din timpul orelor online.

Este vorba despre un document adresat Guvernului şi Ministerului Educaţiei”, a explicat Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din România, cel mai mare din domeniu. Imediat după apariţia în presă a unor informaţii referitoare la sporul de radiaţii cerut de profesori, documentul nu a mai putut fi consultat pe site-ul federaţiei.

”Ideea e de finanţare a educaţiei”

Când a fost trimis documentul? ”De vreo două zile. Dar, ca să fim corecţi, ideea centrală a acestei adrese nu este acest spor de radiaţii, asta e o găselniţă a presei. Este adevărat că amintesc în adresă de el, dar ideea este de finanţare a educaţiei. Pentru că, mai nou, inclusiv la nivel de Parlament European s-a luat în discuţie finanţarea educaţiei şi există o recomandare votată deja în care se spune că trebuie să se dea cel puţin 10% pentru educaţie. Pentru că în multe ţări, inclusiv în România, educaţia s-a prăbuşit”, argumentează şeful FSLI.

La cât se ridică un astfel de spor

Cererea pentru sporul acestea, adaugă Hăncescu, este urmarea unor sesizări numeroase venite de la profesori care reclamă că, din martie, stau cu ochii în calculatoare şi au probleme serioase de sănătate. ”Adică şi-au schimbat ochelarii şi medicii recunosc că efortul este foarte mare. Şi pentru elevi, ce e drept, dar asta este o altă temă. Noi am cerut să se reducă numărul de minute petrecute în faţa calculatorului. Un copil care stă 5-6 ore pe zi la calculator e foarte complicat”, a mai spus liderul sindical.

Chestiunea stă aşa. Conform Legii 153, se pot da anumite sporuri pentru condiţii deosebite. Aceste sporuri sunt stabilite prin regulament, iar pentru acordare trebuie îndeplinite nişte condiţii şi făcute măsurători. Şi, mai ales oamenii sunt nemulţumiţi că, în alte sectoare bugetare în care salariile sunt mult mai frumoase se acordă acest sport, iar pentru educaţie, acel regulament nu se aplică. Noi am atenţionat Guvernul să ţină cont de acest regulament şi să-l modifice în sensul de a putea acorda şi pentru expunerea timp îndelungat la calculator – pentru că cei mii mulţi profesori folosesc dispozitivele proprii care sunt depăşite. Şi dacă stau 8-10 ore pe zi, au probleme.”

Cei care primesc acest spor pe care îl solicită acum profesorii lucrează în administraţie şi la Parlament, mai spune liderul de sindicat. Cuantumul unui astfel de spor variază între 5 şi 15%.

Nemulţumirea oamenilor este foarte mare. Ni s-a promis că, după sănătate, educaţia va fi prioritate şi hodoronc-tronc mărirea de salariu de la 1 septembrie nu a mai fost dată că nu mai sunt bani. Şi mărirea era, de fapt, 300 de lei, în medie, pentru fiecare profesor din România. Era vorba de un stimulent financiar pentru cei care vin faţă în faţă, nu a mai fost acordat nici acela. Pentru educaţie nu există fonduri. Din păcate, educaţia este lăsată în plan secundar”, a conchis liderul de sindicat.

Părinţii: E dreptul lor să pretindă

Eugen Ilea, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, spune că este dreptul profesorilor să pretindă sporurile pe care le doresc şi autorităţile să decidă. Întrebat câte ore pe zi stau elevii în faţa computerului, reprezentantul părinţilor a dat următorul răspuns: ”Copiii mei stau, din păcate, în faţa calculatorului tot atâtea ore câte stăteau şi la şcoală, adică 5-6-7 pe zi, la care se adaugă perioada alocată temelor, pe care le fac tot online. După ce termină cu toate astea, cei mai mulţi părinţi îi lasă tot pe calculator.”

Specialişti în fizică au explicat pentru ”Adevărul” că, la în faţa unui ecran de calculator cum sunt cele de astăzi sau cum erau chiar şi cele de acum 5-10 ani nu există niciun pericol de radiaţii.  ”Monitoarele de calculator care există acum, ele nu emit radiaţii pentru că nu mai au tuburi catodice. Sunt cu leduri, au o tehnologie destul de performantă. Alta era situaţia cu vechile calculatoare, cele cu tub catodic. Problema este că acum că, un timp prelungit petrecut în faţa unei surse de lumină atât de aproape – cum este ecranul de computer - poate afecta pe termen lung, cristalinul ochiului”, au explicat specialiştii. 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG