Prima creşă româno-daneză înfiinţată în Bucureşti pentru copiii defavorizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşcolarii români din familiile defavorizate pot fi înscrişi la grădiniţa româno-daneză   FOTO: Adevărul

În ciuda îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale copiilor români în ultimii 10-15 ani, un număr destul de mare întâmpină în continuare probleme sociale, unul din efectele cele mai evidente fiind abandonul şcolar, care poate fi prevenit prin educaţia timpurie.

Ambasada Danemarcei şi Primăria Sectorului 1 din Bucureşti au realizat împreună cu parteneri din mediul privat şi universitar un proiect de educaţie timpurie pentru preşcolari. Astfel, prima creşă româno-daneză destinată copiilor defavorizaţi a fost inaugurată joi, 31 ianuarie, la Bucureşti.

Până la 30 de copii din familii fără resurse vor beneficia de serviciile centrului în care se vor investi în decursul a trei ani circa un milion de euro. În momentul de faţă sunt înscrişi 22 de preşcolari. Proiectul durează trei ani şi este destinat copiilor de la zero la trei ani. Din 2015, urmează să se înfiinţeze şi o grădiniţă română-daneză care să asigure educatea copiilor până la vârsta la acre pot fi daţi la şcoală.

Educaţia preşcolară daneză are o istorie profesională mai veche de 100 de ani şi este centrată pe copii. Porneşte de la nevoile fiecărui copil, iar practica pedagogică se face în funcţie de acestea. De asemenea, sistemul educaţional preşcolar din Danemarca pregăteşte personalului didactic la cel mai bun nivel.

Una din tehnicile daneze de educaţie şi sănătate a celor mici constă în somn în aer liber chiar la temperaturi foarte mici. Copiii se odihnesc în nişte paturi speciale în care să nu le fie frig, la fel ca atunci când sunt plimbaţi în cărucior.

Inaugurarea creşei româno-daneze

Grădiniţa este spaţioasă şi copiii nu sunt îngrădiţi în nici un fel, având libertate să facă ce doresc sub supravegherea educatorilor, care au grijă de aceştia conform tehnicilor daneze.

La inaugurare au fost prezenţi primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, directorul programului de  pedagogie socială Via University College, Peter Moller Pedersen şi Ministrul Consilier al Ambasadei Regatului Danemarcei, Jesper Toftlund.

Peter Moller Pedersen a lăudat munca de reabilitare a clădirii în care funcţionează creşa şi le-a mulţumit educatorilor şi echipei de management a proiectului. "În aceste condiţii, aşa cum spunea un premier danez, 'Este foarte dificil să fii pesimist'. Modelul danez  nu se poate implementa pur şi simplu în România, este nevoie de o colaboarare fiindcă acesta trebuie plasat în plan local ", a spus Pedersen.

"Obiectivul Centrului româno-danez pentru educaţie integrată este unul nobil, şi anume de a oferi unor copii dezavantajaţi proveniţi din familii vulnerabile un început mai bun în viaţă, ceea ce este în concordanţă cu tradiţia daneză în materie de probleme sociale. Societatea trebuie să înlăture moştenirea sa negtivă. Sper ca experienţa daneză vor inspira acest centru şi altele de acest gen în România", a declarat Ministrul Consilier al Ambasadei Regatului Danemarcei, Jesper Toftlund.

Evenimentul a fost organizat în contextul proiectului Centrul româno-danez pentru educaţie integrată, finanţat de Consiliul Local al Sectorului 1 şi Villum Foundation & Velux Foundationşi implementat în parteneriat cu Via University College din Danemarca, Universitatea Bucureşti (Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei) şi Centrul de Resurse şi Formare în Profesiuni Sociale Pro Vocaţie.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat