Presa: Limba engleză, detronată încet de copiii imigranţilor est-europeni veniţi la studii în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul copiilor est-europeni care învaţă în Marea Britanie aproape s-a triplat în perioada 2008-2013, de la 44.000 la 123.000, iar al românilor a crescut de peste cinci ori, de la peste 1.400 în 2008 la aproape 9.000 în 2013, potrivit unor date oficiale, publicate sâmbătă de Daily Mail. Poloneza, cea mai vorbită limbă aparţinând imigranţilor.

Publicaţia Daily Mail relatează, în ediţia electronică, faptul că, „în mod surprinzător, una din nouă şcoli are în prezent o majoritate de copii care nu vorbesc limba engleză ca prima limbă", datele oficiale „relevând presiunea enormă pe care migrarea în masă o exercită asupra şcolilor" britanice, potrivit Mediafax.

Tabloidul prezintă un "Top zece" al limbilor vorbite ca primă limbă în şcolile britanice, top realizat, susţin jurnaliştii, pe baza datelor obţinute de la Ministerul britanic al Educaţiei, în baza legislaţiei privind accesul liber la informaţii. Cifrele arată situaţia dinaintea anulării restricţiilor pe piaţa muncii impuse românilor şi bulgarilor la 1 ianuarie 2014.

The Daily Mail a întocmit topul după criteriul creşterii numărului de copii în perioada ianuarie 2008-ianuarie 2013. 

Astfel, cea mai mare creştere a înregistrat-o româna, cu 527%, urmată de letonă (414), ungară (359), bulgară (255), slovacă (246), lituaniană (214), cehă (205), rusă (138) şi poloneză (136).

Poloneza, cea mai vorbită limbă a imigranţilor. Româna, pe locul 4

Însă, ca număr, poloneza este cea mai vorbită prima limbă în ianuarie 2013 (63.257 de copii), urmată de lituaniană (13.650) şi rusă (9.153), româna ocupând locul patru (8.906), iar bulgara (4.335 de copii) ocupând ultimul loc după acest criteriu. 

În cazul letonei şi al limbii maghaire, nu există date în ianuarie 2008, publicaţia introducându-le în clasament cu un număr teoretic de 999 de elevi.

Criză de locuri pentru imigranţi în şcoli

Şcolile se confruntă deja cu problema cererii de locuri, unele organizând clase "temporare", mai scrie tabloidul, adăugând că, potrivit unor estimări oficiale, în următorul deceniu vor fi necesare un milion de locuri suplimentare. 

"Guvernul va cheltui cinci miliarde de lire sterline până în 2015 cu suplimentarea numărului de locuri, pentru a face faţă crizei", mai arată publicaţia britanică.

Copiii care nu vorbesc engleza ca prima limbă, "exercită totodată o uriaşă presiune financiară asupra şcolilor", continuă tabloidul. 

Costul educării lor este estimat la 30.000 de lire sterline anual (36.285 de euro), în timp ce pentru ceilalţi este de 5.000 de lire sterline (peste 6.000 de euro) pe an, din cauza "asistenţei intensive la ore".

Creşterea cererii de locuri în şcoli este cauzată de creşterea ratei naşterilor, imigraţiei şi costurilor prea mari ale educaţiei private, pe care şi-o pot permite puţine familii din clasa de mijloc, potrivit publicaţiei.

În afară de numărul familiilor care emigrează în Marea Britanie, presiunea creşte şi din cauza ratei mari a naşterilor în rândul familiilor de emigranţi care s-au stabilit deja în Marea Britanie, potrivit Biroul Naţional britanic de Statistică, citat de ziar. 

Rata naşterilor în cazul emigrantelor românce este 2.93 copii, în timp ce în România rata naşterilor este 1,25, iar în Marea Britanie de 1,84, precizează aceeaşi sursă.

În prezent, în şcolile primare şi secundare din Marea Britanie se vorbesc 309 limbi şi dialecte, de la afrikaans şi amharică (limbă semitică vorbită în Etiopia) până la shqip (limbă indoeuropeană vorbită în Albania şi Kosovo) şi zulu, potrivit Daily Mail.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume