Pedeapsă pentru fumat: afară la măturat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorii școlilor au libertatea să stabilească amenzile pe carele aplică elevilor ce nu respectă regulamentul de ordine interioară. Dacă vii cu rolele la școală, riști să ţi se scadă nota la purtare, în timp ce fumatul în toaletă se iartă după o oră cu mătura în mână. 

La Şcoala Nr. 45 „Titu Maiorescu" din Bucureşti, împotriva elevilor care introduc în incinta şcolii patine cu rotile şi skateboard-uri „se vor
adopta măsuri educative severe", respectiv scăderea notei la purtare sau muncă în folosul comunităţii.

La Şcoala Nr. 29 din Galaţi, elevii care intră în clasă după începerea orei sunt consideraţi absenţi, fiind obligaţi totuşi să rămână în clasă. Colegiul „Nicolae Titulescu"" din Slatina are un sistem de amenzi clar şi orice fapta  are un preţ al ei. Fumatul în şcoală sau „în limita a 200 m de perimetrul şcolii" se sancţionează cu 25 de lei.

Sancţiuni pe bani

Introducerea de alcool în şcoală se pedepseşte cu o amendă de 50 de lei; încă pe atât plătesc elevii care consumă bătura în unitate. Elevii care perturbă procesul de învăţământ trebuie să scoată din buzunar 15 lei, iar cei care îşi „terorizează" colegii sunt amendaţi cu 200 Ron.

Aceleaşi greşeli,pedepse diferite

Ministerul Educaţiei a întocmit un regulament general, însă a şi lăsat şcolilor libertatea de a-şi face propriile reguli de conduită. Aşa cum am arătat în Suplimentul „Şcoala şi Educaţie", în serialul despre regulamentele şcolare, unii direcotri au impus reguli aberante şi pedepse mult prea severe.

Nici textul întocmit de Ministerul Educaţiei nu a fost scutit de la includerea unei reguli ciudate. Astfel, elevii sunt pedepsiţi pe nedrept dacă, în cazul unor daune, nu se găseşte vinovatul. Această regulă a fost preluată de toate şcolile.

În alte privinţe, normele diferă de la o instituţie la alta. Dacă la Şcoala Nr.45 din Bucureşti, elevii riscă să se trezească cu nota scăzută la purtare pentru ca au venit pe role la şcoală, la Şcoala Poeni şi la Liceul „Dimitrie Bolintineanu" din Bucureşti elevii au interdicţie la mersul pe bicicletă.

În alte regulamente nici nu se pomenesc aceste interdicţii.  Unele instituţii au introdus amenzile ca pedeapsă, fiecare faptă putând fi „răscumpărată" cu o sumă de bani. Amenzile în şcoli se dau mai ales pentru fumat şi sunt cuprinse între 25 şi 100 de lei. Pentru alte fapte, precum introducerea de alcool în şcoală, perturbarea liniştii sau a procesului de învăţământ, elevii pot plăti chiar şi 200-300 de lei.

La Colegiul „Samuel von Brukenthal" din Sibiu elevii sunt amendaţi şi dacă uită lumina aprinsă. Tot la colegiul Brukenthal, elevii riscă amenzi de 30 de lei dacă în „sălile de clasă neocupate vor fi găsite geamurile sau uşile deschise".

Așa „da"

Iuliana, Cristina şi Silvana sunt eleve la Colegiul Tehnic „Alexe Marin" din Slatina. Fetele au fost eliminate trei zile pentru că au fumat în baie. Tinerele au fost puse să măture în curtea şcolii, să muncească în bibliotecă sau facă diverse treburi în atelierele şcolii. „Nu o să mai greşim ca să nu mai fim pedepsite niciodată", spune Iuliana.

Aşa „nu"

Un alt elev în vârstă de 14 ani din comuna Munteni-Buzău a fost lovit de profesorul său, drept pedeapsă, pentru că făcea gălăgie. Tânărul a ajuns la spital cu traumatisme multiple la nivelul craniului şi al toracelui. Pe numele profesorului bătăuș, Valentin Vicu s-a întocmit dosar penal pentru lovire și alte violenţe.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro