Patronatele din turism spun că nu au cerut amânarea începutului de an şcolar 2019-2020, ci pentru anul viitor. „Nu ştim cine a sfătuit-o pe Dăncilă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Haosul privind începerea anului şcolar 2019-2020 pare să se adâncească. Patronatele din turism spun că ei i-au cerut premierului începerea anului pe 16 septembrie pentru anul şcolar 2020-2021, nu pentru acest an şcolar şi precizează că nu ştiu de ce Viorica Dăncilă a înţeles greşit. În vigoare, în acest moment, este hotărârea prin care anul şcolare începe pe 9 septembrie.

Reprezentanţii patronatelor din Turism au declarat pentru Edupedu.ro că nu i-au cerut premierului Viorica Dăncilă ca anul şcolar 2019-2020 să înceapă cu o săptămână mai târziu. Au cerut, în schimb pentru anul viitor, dar nu îşi pot explica de ce premierul a cerut în şedinţa de Guvern din 31 iulie ca modificarea să fie făcută chiar de anul acesta, cu o lună înainte de începerea şcolii.

„Noi am cerut pentru anul viitor, dar nu ne-ar deranja dacă şi anul acesta se opera, însă suntem conştienţi că nu se pot face modificări cu trei săptămâni înainte. Noi am cerut pentru anul viitor să înceapă în jurul datei de 15 septembrie. Şi vom cere să fim şi noi chemaţi la discuţii, să venim cu argumente. (…) De ce a cerut doamna Dăncilă nu mă întrebaţi că nu am de unde să ştiu cine a sfătuit-o”, a declarat pentru Edupedu.ro, Dragoş Răducanu, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc. 

Decizia nu a fost luată nici până acum de către ministrul Interimar al Educaţiei, Daniel Breaz. „Încă nu s-a luat o decizie, dar cu siguranţă aceasta va fi cea mai bună pentru elevi, când se va decide”, a răspuns acesta pentru Edupedu.ro. Momentan, în vigoare rămîne data de 9 septembrie, au transmis reprezentanţii Ministerul Educaţiei. 

În ceea ce-l priveşte pe ministrul Turismului, Bogdan Trif, întrebat miercuri într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa dacă s-a decis sau nu când începe şcoala, acesta a ezitat să răspundă. „Doamna premier a spus foarte clar că solicită o analiză ministerului astfel încât să se găsească cea mai bună soluţie pentru turism, dar şi pentru elevi. Este important să găsim această cale de mijloc în care să avantajăm ambele… ambele tabere, dacă putem să spunem aşa. Este important să avem grijă şi de elevii noştri, dar, totodată trebuie să protejăm şi turismul, să-l dezvoltăm. Sunt convins că colegii or să ia cea mai bună decizie. În scurt timp, o să avem o analiză…”, a declarat Trif.

Luni dimineaţă a avut loc şedinţa Comisiei pentru Dialog Social, într-o atmosferă tensionată, au spus reprezentanţii elevilor şi părinţilor pe paginile de Facebook. În urma şedinţei, s-a înaintat un aviz consultativ către ministrul interimar al Educaţiei, în care se cere ca începutul anului şcolar să rămână pe 9 septembrie. Însă, fiind vorba doar de un aviz consultativ, ministrul poate să nu ţină seama de el. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui