Opt universităţi de top din Europa îşi unesc forţele pentru a crea o „Universitate Civică Europeană“. Ce instituţie din România este inclusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt universităţi din Europa, printre care şi Universitatea din Bucureşti, au format o reţea numită „Universitatea Civică Europeană“. Consorţiul de opt universităţi îşi propune ca prin educaţie, cercetare şi inovare să contribuie la întărirea procesului de integrare europeană, la dezvoltarea unei cetăţenii europene active şi la rezolvarea problemelor societale cu care se confruntă ţările de provenienţă.

Reţeaua „Universităţii Civice Europene” vine  şi în întâmpinarea proiectului Comisiei Europene de întărire a colaborării şi a mobilităţii academice în spaţiul european, prin intermediul reţelelor de universităţi europene, se mai arată în comunicatul transmis de Universitatea Bucureşti.  

Din dorinţa de a crea un spaţiu universitar integrat, în care studenţii, cadrele didactice, cercetătorii şi personalul auxiliar să acţioneze şi să colaboreze cu aceeaşi libertate ca în cadrul instituţiei lor de origine, opt universităţi au decis să creeze împreună o Universitate Civică Europeană:

Universitatea Aix Marseille (Franţa), Universitatea Naţională şi Kapodistriană din Atena (Grecia), Universitatea din Bucureşti (România), Universitatea Liberă din Bruxelles (Belgia), Universitatea Autonomă din Madrid (Spania), Universitatea Sapienza din Roma (Italia), Universitatea din Stockholm (Suedia), Universitatea Eberhard Karls din Tübingen (Germania).

Această reţea va reuni în jur de 384.000 de studenţi şi 55.000 de cadre didactice şi alţi membri ai comunităţii universitare. Ea va încuraja un mediu multilingvistic, aducând împreună vorbitori nativi de engleză, franceză, germană, greacă, italiană, română, spaniolă şi suedeză.

„Universitatea Civică Europeană va fi un spaţiu al educaţiei inovative şi responsabile, al schimburilor culturale şi al acţiunii cetăţeneşti din Europa, de la Marea Baltică până la Marea Mediterană, implicându-se în rezolvarea problemelor actuale ale cetăţenilor şi instituţiilor sale“, mai arată Universitatea din Bucureşti.

Un proiect care propune mobilitate, multilingvism şi implicare cetăţenească

Proiectul urmăreşte să promoveze valorile europene, culturile şi cetăţenia europeană în rândul noilor generaţii de studenţi. Acesta va promova cooperarea şi acţiunea inovatoare şi integrată, indiferent de graniţe, limbi sau discipline academice. Va acţiona atât la nivel local, cât şi global, abordând în acelaşi timp probleme sociale, economice sau de mediu.

„Acest puternic angajament va contribui la creşterea şi diversificarea oportunităţilor la toate nivelurile pentru toate universităţile partenere, dar şi pentru Europa în ansamblu. Universitatea Civică Europeană este menită să devină un instrument cheie în reînnoirea procesului de integrare europeană.

Preocuparea noastră comună va include implicarea în societate şi în relaţiile cu actorii socio-economici şi culturali din comunitate. Ne vom reuni resursele din educaţie şi cercetare pentru a face faţă provocărilor de azi şi de mâine, cum ar fi, de exemplu, energia şi schimbările climatice, îmbătrânirea populaţiei, patrimoniul cultural şi priorităţile educaţionale, şanse echitabile de acces la învăţământul superior pentru orice student, indiferent de mediul de provenienţă, sau noi modalităţi de învăţare în lumea digitală.

Prin angajamentul nostru de a face faţă acestor provocări esenţiale, ne afirmăm poziţia de a crea o punte de legătură a Europei către Sud“, mai transmite sursa citată.
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”