„Opt probleme majore în educaţie“, cu care Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ sesizează Guvernul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) sesizează guvernanţii în privinţa a opt probleme majore din sistemul educaţional printre care se află necesitatea elaborării unei noi Legi a educaţiei naţionale, programele şcolare învechite, subfinanţarea sistemului cât şi nedreptăţile la care sunt supuşi angajaţii din educaţie.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va participa luni, 28.08.2017, alături de celelalte federaţii din învăţământ, la o întâlnire cu Premierul Mihai Tudose. În cadrul acestei întâlniri, FSLI va aborda opt probleme majore din învăţământ, printre care: necesitatea elaborării unei noi Legi a educaţiei naţionale, de care avem nevoie pentru a pune capăt bulversărilor din acest sistem şi care să acorde elevului rolul central în ceea ce înseamnă educaţia din România; programele şcolare învechite; subfinanţarea sistemului; nedreptăţile la care sunt supuşi angajaţii din educaţie.   

Redăm, mai jos, pe larg, cele opt probleme majore ale educaţiei din România.

1. Necesitatea adoptării unei noi legi a educaţiei. Conform Programului de Guvernare PSD – ALDE, cea mai aşteptată lege de către elevi, cadre didactice şi părinţi, este Legea Educaţiei Naţionale. Un act normativ realizat cu responsabilitate şi supus dezbaterii publice va rezolva cea mai mare parte a problemelor cu care se confruntă de mai bine de 20 de ani sistemul de educaţie din România. Care este graficul elaborării, dezbaterii publice şi adoptării acestei legi?

2. Programele şcolare sunt învechite şi neadaptate cerinţelor de pe piaţa muncii. Elevii nu sunt pregătiţi să facă faţă provocărilor din plan profesional şi nici măcar pentru a-şi gestiona singuri viaţa. Din cauza programelor, sistemul de educaţie este axat pe partea teoretică, mai puţin practică, iar programul elevilor este sufocant, încetinind dezvoltarea acestora. În opinia noastră, programele şcolare trebuie să fie regândite din temelii; ele trebuie adaptate la cerinţele reale ale pieţei muncii. Când va lua Guvernul României o asemenea decizie, aşteptată cu interes de milioane de elevi, de părinţii acestora, de cadrele didactice dar şi de mediul economic, care se plânge de slaba pregătire a absolvenţilor de învăţământ?

3. Subfinanţarea educaţiei plasează şcolile din România într-un alt secol. Lipsa dotărilor în cele mai multe dintre unităţile de învăţământ accentuează şi mai mult starea precară a sistemului de educaţie. Nu este admisibil să existe şcoli care nu au fost reabilitate sau care reprezintă un pericol pentru elevi, pentru că nu au, de exemplu, autorizaţie de funcţionare din partea ISU. Este de neacceptat, de asemenea, ca în multe dintre şcoli să nu existe laboratoare dotate corespunzător, ca grupurile sanitare să fie aceleaşi de zeci de ani sau banala cretă să fie cumpărată din banii părinţilor!  

4. Banii câştigaţi în instanţă ajung în buzunarele cadrelor didactice, după lungi amânări. Ni se cere respectarea legilor şi a deciziilor din instanţă, dar statul cum tratează această problemă? Conform prevederilor legale, în anul 2017, o parte a salariaţilor din învăţământ ar trebui să primească sumele restante la drepturi salariale, stabilite prin sentinţe judecătoreşti, sume care nu se regăsesc în legea bugetului de stat pentru anul 2017. De asemenea, tot ca urmare a sentinţelor judecătoreşti, personalul didactic trebuie să primească sume care reprezintă dobânzi penalizatoare. Până în acest moment, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Educaţiei Naţionale nu au stabilit care este sursa de finanţare a acestor cheltuieli şi cine trebuie să facă aceste plăţi. În medie, fiecare angajat din educaţie ar trebui să recupereze aproximativ 5.000 de lei. În aceste condiţii, solicităm Guvernului României să rezolve în perioada imediat următoare această problemă. 

5. Creşterea salariilor nete în educaţie va fi de 25% în anul 2018, chiar dacă salariile brute ar urma să fie majorate cu 50%.Începând cu data de 1 ianuarie 2018, urmează să se aplice prevederile Legii nr 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Conform datelor Ministerului Finanţelor Publice, începând cu aceeaşi dată, se va schimba modul în care vor fi achitate dările către stat ale angajatului. Ceea ce înseamnă, că majorarea cu 50% a salariului brut anunţată pentru anul viitor, la nivelul salariului net nu reprezintă mai mult de 25%. 

6. Modificarea Legii pensiilor. În sistemul de educaţie pensia medie este de sub 1.000 de lei, comparativ cu alte sisteme, unde pensia medie este de peste 3.000 de lei. În unele cazuri aceste pensii “speciale” au ajuns să fie mai mari decât veniturile încasate de angajaţi. Constatăm că există persoane care ies la pensie la 43 de ani, cu o pensie de peste 10.000 de lei, în timp ce pe un profesor, după 43 de ani de muncă, statul român îl “recompensează” cu o pensie de 1.500 de lei, întrucât principiul de calcul este diferit faţă de cel aplicat în cazul altor bugetari. Considerăm că singurul  principiu care trebuie să stea la baza calculului  pensiilor din România trebuie să fie cel al contributivităţii la fondul de pensii! Dacă nu, atunci cerem pensii speciale şi pentru profesori!

7. Calculul incorect al sporurilor. Deşi conform  H.G. nr/. 38/2017 salariile de bază s-au majorat, de la data de 1 ianuarie 2017, în medie, cu 15%, calcularea sporurilor, indemnizaţiilor  prevăzute de art.  3 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu se face la salariile de bază  majorate de la 1 ianuarie 2017, ci aceste sporuri şi indemnizaţii sunt calculate prin raportare la salariul de bază din luna decembrie 2016, ceea ce conduce la o diminuare a drepturilor salariale care se cuvin personalului didactic.

8. Renunţarea la costul standard per elev. Atâta timp cât determinarea costului standard se face prin hotărâre de guvern, la propunerea Ministerului Educaţiei, în funcţie de cuantumul cheltuielilor de personal stabilit de Ministerul Finanţelor Publice pentru salariaţii din învăţământ şi aprobat de Parlamentul României, prin Legea bugetului de stat, existenţa acestui cost standard nu se justifică. Dacă există o lege de salarizare după care sunt plătiţi toţi angajaţii dintr-o unitate, indiferent de numărul copiilor/elevilor din acea unitate, ce relevanţă mai are acest cost standard pentru stabilirea cheltuielilor necesare cu salariile?

În situaţia în care Guvernul României nu va face efortul de a găsi soluţii la problemele expuse mai sus, Executivul trebuie să ia în calcul faptul că există riscul major să se declaşeze un  conflict de amploare, în sistemul de învăţământ, în toamna acestui an.               

 

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă